Preşedintele Biroului Electoral Municipal, judecătorul Corina Draşoveanu, a înmânat celor 23 de consilieri municipali mandatele pentru perioada 2012-2016. Forumul Democrat al Germanilor din România, formaţiunea care a obţinut majoritatea, va fi reprezentată în Consiliul Local de 15 consilieri, USL câştigând şase mandate, iar PDL două.
Potrivit legii, în termen de 20 de zile de la data desfaşurării alegerilor locale va avea loc şedinţa de constituire a Consiliului Local, convocată de Prefect. La şedinta de constituire va participa prefectul sau un reprezentant al acestuia, precum şi primarul.
La şedinţa de constituire trebuie să participe minim două treimi din totalul consilierilor locali. Primul pas este acela de constituire a grupurilor de consilieri, în funcţie de apartenenţa politică a acestora. Apoi va fi constituită o comisie de validare alcătuită din 5 consilieri.
Comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier şi propune Consiliului Local validarea mandatelor. Validarea se va face în ordine alfabetică, cu votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Consilierii astfel validaţi vor depune jurământul. Noul Consiliu Local va fi astfel legal constituit.
Alegerea viceprimarilor şi stabilirea comisiilor de specialitate
Consiliul Local va alege apoi din rândul său noii viceprimari, prin vot secret. Grupurile de consilieri vor face propuneri, iar candidatul care a obţinut o majoritate de voturi va fi numit viceprimar.
Va fi decisă în această şedinţă şi componenţa comisiilor de specialitate, respectiv comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, comisia de co