de cind am fost oprita de 2 mineri pe Magheru. Aveam 17 ani.
Mi-au cerut buletinul. L-am scos din geanta si am inlemnit: lipisem pe coperta un abtibild care circula in acea vreme, unul patrat, alb, cu secera si ciocanul rosii. Mi-am dat seama ca se va interpreta in defavoarea mea, ceea ce s-a si intimplat. Am incercat sa explic ca e o gluma, dar unul dintre mineri deja flutura buletinul meu pe deasupra, strigind “Uitati, e taranista!”. “Domnule inginer, uitati, e taranista. Ce facem cu ea?” “Mergem la Politie”, spune domnul inginer…
M-au urcat intr-un taxi, in fata la Intercontinental. Am oprit in capatul strazii Eforie… Strada era plina de oameni care se comportau foarte bizar. Am coborit din taxi, flancata de inginer si minerul subaltern.
Am pornit la pas pe Eforie, catre intrarea in sediul politiei. Oamenii de pe strada, “cetatenii de bine”, au inceput sa ma injure, scuipe, sa ma traga de par, sa-mi dea palme pe unde apucau, ochelarii mi-au zburat de pe nas (unul din mineri a incercat sa-i adune de pe jos dar erau deja praf), un barbat si-a luat avint si mi-a dat un sut in burta, pe genul kick-boxing.
Am ajuns in sediul politiei, pe o scara interioara. O multime de oameni, multi dintre ei batuti pina la singe, stateau pe scara, aparent resemnati. Am incercat sa fac pe sora medicala pe acolo, sa vad cine, ce rani are… am sters niste rani de singe dar nu am reusit mai mult, oricum eram chioara fara ochelari.
Am fost adunati intr-un grup, condusi in curte, urcati intr-un ARO, 4 sau 5 barbati si eu deasupra lor. Pe locul mortului statea un politist gras, cu un pistol indreptat spre noi (mine), urlind la noi, ca un animal turbat, “va impusc, futu-va-n gura, ieri a murit fratele meu!”.
Am ajuns la circa 8, pe Iancului, in viata. Am stat pe culoare citeva ore, a trebuit sa dau o declaratie, am scris, cu tupeu, ca am fost lua
