249 de voturi “pentru”, 30 “împotrivă” şi două abţineri a primit, în Parlamentul României, declaraţia propusă de U.S.L., potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie.
Primele întrebări generate de această nouă tevatură politică, o luptă de orgolii netemperate, ar fi : 1. De ce trebuie schimbat precedentul, în condiţiile în care până acum, la aceste întâlniri, România a fost reprezentată de preşedinte? 2. De ce acum? Să fi intrat Victor Ponta în posesia discursului lui Traian Băsescu, pregătit pentru întrunirea Consiliului European din 28 iunie, discurs care, ştie poate dl Ponta, va pune România într-o lumină foarte proastă în U.E., ceea ce face ca neapărat Parlamentul să-i îngrădească lui Traian Băsescu (nu preşedintelui României, ci lui Traian Băsescu, împotriva lui ca persoană fiind declanşat acest conflict) ieşirea în lume?
Nu poţi să nu te întrebi şi câţi dintre cei 249 de parlamentari care au votat, în 12 iunie, “pentru”, în problema reprezentării ţării noastre la Consiliul European de către primul-ministru, fac diferenţa între Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene? Câţi ştiu ce reprezintă fiecare dintre cele două instituţii? Câţi le cunosc atribuţiile sau, măcar dacă au bâjbâit înaintea şedinţei de plen, câţi s-au documentat înainte de a-şi exprima poziţia şi a-şi da votul? Întrebări de nuanţă. Retorice de altfel. Totuşi, dacă nu au ştiut şi au votat „pentru”, e grav. Dacă au ştiut şi, cu toate acestea, au votat, e şi mai grav. Înseamnă că legea păleşte în faţa interesului şi a ordinului de partid.
Nu trebuie să ai doctoratul în probleme constituţionale, nici în relaţii internaţionale, pentru a verifica dacă lucrurile stau sau nu stau aşa cum le-a expus Victor Ponta şi le-a impus, se pare, pe linie politică, majorităţii parlamentare coagulate
