Capii PDL s-au lepădat de şefie, singura cale prin care îşi pot conserva ce le-a mai rămas din reputaţia politică. Emil Boc a ieşit încă o dată la înaintare, anunţând că pleacă în exil aurit, în timp ce prin spate se furişau, ştergând-o englezeşte, bărbaţii partidului. Noroc cu Macovei (Monica).
Indiferent de ce se va decide în următoarea şedinţă a Colegiului Director, peste "epoca" Boc din viaţa democrat-liberalilor s-a aşternut sunetul goarnei stingerii. S-a încheiat, îngropat un fel de a face politică, au falimentat la şir stiluri, atitudini : a la Blaga, a la Oltean, a la Anastase, a la Udrea... Şi dacă în mintea celor care vor veni după ei nu se va întipări că suficienţa, "ochelarii de cal", turmentarea cu infailibilitate n-au ce căuta într-o reţetă de succes, înseamnă că Boc&comp. au plecat degeaba şi că nimeni nu a învăţat nimic.
Zgomotul acestei prăbuşiri abia dacă acoperă o realitate cruntă: nu prea sunt alţii care să ridice PDL din găleată. În umbra celor care acum îşi fac bagajele, oftând poate uşuraţi că s-a terminat, au înflorit unii după chipul şi asemănarea lor. "Delfini" şi "amante" după cum şi-au aruncat doamna Udrea şi domnul Blaga. Efemerul guvern Ungureanu este o dovadă grăitoare. Alţii nu au fost îngăduiţi, Cristi Preda şi colegii de rebeliune ciclică au fost toleraţi ca moft intelectualist.
Şi pentru că în PDL vor rămâne doar nişte oarecare ca să stingă lumina, a răsărit domnul Falcă, cu un zâmbet larg şi stroboscopic, să anunţe naşterea în dureri şi penitenţă a unei mişcări de centru-dreapta. Visele cu ochii deschişi ale primarului de la Arad seamănă cu speranţele disperate ale aristocraţilor francezi în drum spre ghilotinele anului 1789.
Da, este nevoie de o dreaptă puternică şi inspirată, după cum este nevoie şi de o stângă asemănătoare, pentru binele public. Da, este nevoie de o opoziţie viabilă şi valabilă. Dar cu c
