Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este singurul om din PDL pe care îl preţuieşte Crin Antonescu

Publicat in Antena 3, joi 14 iunie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu are de gând să colaboreze în niciun fel cu PDL, dar a spus că preţuieşte un singur om din acest partid şi anume pe Cezar Preda, deoarece a avut curajul să-i riposteze lui Traian Băsescu.

"Dintre liderii pe care i-am văzut în acest partid, nu vreau nicio colaborare cu el, dar am remarcat un lucru, e un singurul om care a avut curaj să-i riposteze lui Traian Băsescu decent, dar ferm, în vreme ce acesta era la Putere cu toate pârghiile în mână. Acela este Cezar Preda care în momentul când Băsescu l-a insultat grosier şi pe el şi pe Vasile Blaga, călcându-l în picioare, insultându-l pentru că a pierdut nişte alegeri la Buzău, Cezar Preda a avut curajul să-i riposteze marelui comandant victorios într-un mod foarte demn şi foarte ferm. Am apreciat lucrul ăsta, e un om cu care m-aş saluta cu plăcere, pentru că-l preţuiesc pentru acest gest", a declarat Antonescu, la un post TV, potrivit Agerpres.

El a adăugat că nu trebuie "să se sperie" nimeni, pentru că nu doreşte să facă nicio colaborare cu PDL, iar colegul său Eugen Nicolaescu care a vorbit despre această posibilitate "face teorie".

Despre Radu Berceanu care a spus că dacă Antonescu ajunge preşedintele ţării el emigrează, liderul PNL a susţinut că acesta este frustrat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu are de gând să colaboreze în niciun fel cu PDL, dar a spus că preţuieşte un singur om din acest partid şi anume pe Cezar Preda, deoarece a avut curajul să-i riposteze lui Traian Băsescu.

"Dintre liderii pe care i-am văzut în acest partid, nu vreau nicio colaborare cu el, dar am remarcat un lucru, e un singurul om care a avut curaj să-i riposteze lui Traian Băsescu decent, dar ferm, în vreme ce acesta era la Putere cu toate pârghiile în mână. Acela este Cezar Preda

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale 2025, în ciuda opoziției din USR: „Nu sunt perfectă, dar am curaj să fac dreptate”

Libertatea acum o ora
Fosta candidată la alegerile prezidențiale 2024, Elena Lasconi, și-a depus din nou candidatura la președinție la sediul BEC, joi, 13 martie, de data aceasta pentru alegerile prezidențiale din luna mai 2025.

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Lasconi: Nu mai luaţi în calcul retragerea mea, pentru că nu se va întâmpla asta. Este incredibil să vorbim de luni de zile despre retragerea mea, în condiţiile în care am fost candidatul care a intrat în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, la sediul BEC, că nu ia în calcul retragerea din cursa electorală. Este incredibil să vorbim de luni de zile despre retragerea mea în condiţiile în care am fost candidatul care a intrat în turul 2 la pr

Scandal la SNSPA. Studenții nu sunt de acord cu nominalizarea lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace. Ce i-a înfuriat

Ziare.com acum 34 minute
Propunerea pentru nominalizarea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, pentru premiul Nobel pentru Pace a fost criticată dur joi, 13 martie, de Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Aceștia ș

Programul ”Noua Casă” va continua şi în acest an. Guvernul a aprobat plafonul de garantare

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă” care va continua și în 2025. Pentru acest an, plafonul de garantare va fi de 500 de milioane de lei. Pentru locuințele cu un preț de

Rusia respinge propunerea SUA privind încetarea focului în Ucraina

Wall-Street.ro acum o ora
Consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, a declarat că a transmis Washingtonului că o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA şi Ucraina nu ar face decât să ofere un respiro armatei ucrainene şi a

Un nou scandal de corupţie zguduie Parlamentul European. Poliţia efectuează percheziţii în Belgia şi audiază mai multe persoane în legătură cu această anchetă în centrul căreia ar fi grupul chinez de telecomunicaţii Huawei

News.ro acum 2 ore
Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au

Oficial de la Ministerul Muncii Pensionarii venituri mici vor primi un sprijin financiar. Iată despre ce este vorba

Ziua Constanta acum 3 ore
Executivul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 l

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 4 ore
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Bărbat din Galaţi care i-a ameninţat cu moartea pe Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi alţi politicieni, plasat sub control judiciar / Este acuzat de ultraj, dar şi de incitare la violenţă, ură şi discriminare

News.ro acum o ora
Un bărbat din Galaţi a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de ultraj, incitare la violenţă, ură şi discriminare, după ce a postat pe TikTok mai multe videoclipuri, fotografii şi mesaje prin care i-ar fi ameninţat cu moartea pe premierul M

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

10°/20°
Iasi
acum

23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

5°/12°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/14°