Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem pretenţii de stat european, dar trei sferturi din populaţia mediului rural trăieşte în condiţii precare

Publicat in Antena 3, joi 14 iunie 2012 ·

Trei sferturi din populaţia mediului rural trăieşte în condiţii precare, iar 37%, ceea ce înseamnă peste un milion de oameni, sunt lucrători familiali neremuneraţi, respectiv fără vreo formă de salariu sau plată în natură pentru activitatea agricolă desfăşurată, arată un studiu ICCV - IES, citat de Mediafax.

Totodată, peste 36% din populaţia din rural are statut profesional de lucrător pe cont propriu, potrivit aceleiaşi cercetări, prezentate de Institutul de Economie Sociala (IES) şi de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române.

Persoanele care trăiesc în mediul rural, spun realizatorii studiului, depind în mare măsură de agricultură, activitate care însă nu le poate asigura un trai decent, date fiind productivitatea redusă şi accesul limitat la pieţe al agricultorilor români.

În acelaşi context, reprezentanţii IES subliniază gradul mic de asociere înregistrat în agricultura românească, în comparaţie cu cel din Uniunea Europeană.

Astfel, aproape toate exploatatiile agricole din România, mai precis 99,2% dintre acestea, sunt ferme de subzistenţă individuale. Doar 0,8% sunt exploataţii agricole cu personalitate juridică, acestea deţinând controlul asupra a 44% din suprafaţa agricolă a ţării, spun realizatorii cercetării.

Realizatorii cercetării atrag atenţia, de asemenea, asupra fărâmiţării extreme a terenurilor agricole din România - împărţite în peste 3,8 milioane de exploataţii agricole distincte, din care cea mai mare parte cu suprafaţe de sub un hectar. Astfel, România a devenit ţara cu cele mai multe exploataţii agricole din UE.

"Singura salvare pentru cei care lucrează în agricultură sunt politici şi programe care să ajute asociaţiile agricultorilor să se consolideze şi să se capitalizeze corespunzător. Aceasta ar fi şi singura soluţie pentru creşterea produc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°