Horia Roman Patapievici, la Gala Festivă de închidere TIFF. Sâmbătă, 9 iunie, Teatrul Național din Cluj: ”Am învins!”. Astfel și-a încheiat scurtul discurs directorul ICR, referindu-se la modul în care cultura română s-au impus la nivel european și mondial după ”2004, chiar 2005”, după cum a afirmat Patapievici. Mai exact de când domnia sa este director al ICR.
Afirmația nu a reușit decât să mă enerveze. ”Marfa și banii” lui Cristi Puiu, considerat de către cineaști ca fiind primul film al ”noului val românesc” datează din 2001. În 2002, Cristian Mungiu a ieșit pe piață cu ”Occident”. An în care Tudor Giurgiu și o mână de entuziaști a lansat la Cluj exact evenimentul la care Patapievici a fost invitat: Festivalul Internațional de Film ”Transilvania” (TIFF). Tot de prin 2002 datează și primele cărți ale noului val din literatura autohtonă, sprijinit apoi programatic de Polirom începând cu sfârșitul lui 2003 și primăvara lui 2004. Primii curatori care începeau să-și creeze relații cu galerii din Vest pentru a-i promova pe artiștii autohtoni și-au început activitatea tot la începutul anilor 2000. Din aprilie și până în iulie, Mucsarnok, cea mai importantă galerie de artă contemporană din Budapesta, găzduiește o expoziție dedicată exclusiv artei clujene din ultimii 10 ani. Adică de prin 2002.
Așadar, împăunarea lui Horia-Roman Patapievici cu laurii victoriei culturii românești în Occident și în State este nițel exagerată. Mai degrabă el este cel care a beneficiat de o perioadă explozivă a culturii românești (e drept, mai degrabă apreciată și recunoscută în Vest, decât pe plan național, unde nu are loc de mondenități, cancanuri și politicianisme). În 2005, marele ”merit” al lui Horia-Roman Patapievici și a grupului din care face parte, a fost îndepărtarea lui Ion Bogdan Lefter de la conducerea ”Observatorului Cultural”, cea mai puternică publicație (în acea
