România se află pe primele locuri în Europa în privinţa nu doar a necunoaşterii metodelor contraceptive moderne, ci şi a numărului de avorturi. O analiză a cauzelor istorice ale acestei situaţii şi o pledoarie pentru contracepţie şi planificare familială, în articolul dlui conf. dr. Petru Chitulea.
La peste 22 de ani de la căderea comunismului şi, implicit, de la finalul nefericitului experiment al politicii sale demografice, numărul sarcinilor nedorite în România este, încă, prea mare. Sarcina nedorită, la o adolescentă sau femeie tânără, se soldează de multe ori cu recurgerea la avort – cel mai prost mijloc de planificare familiară – ori, poate, la situaţia şi mai proastă a abandonării nou-născutului (cca 4.000 în anul 2005). Situaţia avorturilor între anii 1990 şi 2009, în România, este prezentată în graficul de mai jos. În 1994, a fost înfiinţată Reţeaua naţională de planificare familială care, în prezent, cuprinde 211 cabinete, oferind 462.000 de consultaţii doar în anul 2010. Activitatea de planning familial a fost inclusă în Programul naţional pentru sănătatea mamei şi a copilului, care se derulează şi în prezent. În 2004, România a ocupat primul loc în Europa ca număr de avorturi, considerate mijloc de planificare familială, cu 0,84 avorturi/femeie, între 1993 şi 2004. În aceeaşi perioadă, 58% din femeile între 14 şi 44 de ani foloseau o metodă contraceptivă, dar numai 34% o metodă contraceptivă modernă. În 2005, s-au înregistrat 520 de sarcini la mame sub 15 ani şi peste 29.000 de naşteri la mame între 15 şi 19 ani. (România ocupa locul al doilea, după Marea Britanie, cu peste 50.000 de naşteri). 90% din adolescentele gravide au recurs la avort, iar 10% şi-au abandonat copilul în spital. În 2008, peste 50% din femei nu s-au protejat de o sarcină nedorită, înregistrându-se 128.000 de avorturi, din care 10% la adolesce
