Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mingea ca o viză! Când fotbalul te ajută să depăşeşti graniţele! Reportaj cu naţionala feminină a Coreei de Nord, care a jucat două amicale cu România

Publicat in Pro Sport, vineri 15 iunie 2012 ·

Naţionala feminină de fotbal a României a disputat două meciuri amicale contra Coreei de Nord

Doar una dintre jucătoarele coreene a vorbit cu presa, fiind aspru certată de antrenor

Se evită orice tip de dialog, iar poliţia coreeană este cu ochii în patru

Pentru un locuitor al unei ţări democratice, secolul 21 este definit utilizând concepte precum "libertate", "tehnologie" şi "modernitate". Se poate călători cu uşurinţă în aproape orice colţ al lumii, dreptul la opinie a devenit printre acelea de netăgăduit, iar în fiecare an suntem asaltaţi de fel de fel de invenţii, menite să ne uşureze stilul de viaţă şi aşa simplificat de precedentele descoperiri. Există, însă, excepţii de la regulă. Ironic, în cazul de faţă, aceasta încorporează conceptul democraţiei în titulatură: Republica Populară Democrată Coreeană. Sau, mai pe scurt, Coreea de Nord.

La începutul săptămânii, FRF anunţa disputarea a două meciuri amicale pentru reprezentativa feminină a ţării noastre. O mică parte din populaţia uneia dintre cele mai controversate ţări ale lumii urma să vină pe terenul din Mogoşoaia.

Având puţine speranţe în ceea ce priveşte obţinerea unor informaţii legate de traiul nord‑coreencelor, coborâm din maşină şi îi observăm pe cei cinci poliţişti îmbrăcaţi în civil. Mai degrabă, ne observă ei pe noi şi au grijă să nu ne piardă din vedere pe parcursul meciului. "Sunt aici să se asigure că nu fuge niciuna", explică unul dintre angajaţii de la stadion.

23, număr cu noroc

Chiar la intrarea în tribună, pe scări, una dintre jucătoarele Coreei de Nord priveşte absentă la antrenamentul colegelor ei de echipă. Trecem pe lângă ea şi ne ocupăm locurile, întrebându-ne dacă am avea vreo şansă la un dialog. Vreme de câteva minute bune se pun în balanţă probabilităţile ca aceasta să vorbească limba engleză, să fie deschisă dialogului cu presa şi să ig

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°