Prima dată când am auzit expresia creative writing, a fost când am citit, în legătură cu Manuel Estrada, autorul Radiografiei pampei, o carte din anii 1970 despre Argentina, că imensul succes al cărţii l-a scutit de a mai scrie o alta şi l-a determinat să accepte o catedră universitară şi un curs practic a cărui titulatură m-a uimit: „Cum se scrie poezia“.

Cartea nu avea nici o legătură cu poezia. Lipsa, apoi, a semnului de întrebare arăta, după toate probabilităţile, că Estrada urma să le explice studenţilor cum pot deveni poeţi. Nu-mi trecuse niciodată înainte prin cap că poţi fi învăţat să scrii versuri. Mai târziu am aflat că există astfel de cursuri în numeroase universităţi americane şi de prin alte ţări. Cu asta se ocupă, de exemplu, un personaj dintr-un roman al lui Philip Roth, care predă un astfel de curs practic la seral unor bărbaţi şi femei în toată firea, cu meserii diferite, familişti sau celibatari, atraşi, s-ar zice, de ideea de a deveni scriitori. După 1989, au apărut şi la noi cursuri de creative writing. Un număr recent din revista clujeană „Steaua” conţine o prezentare a unui asemenea curs ţinut de o poetă şi eseistă. Desigur, între timp, informaţia mea pe tema cu pricina s-a îmbogăţit substanţial. Uimirea nu m-a părăsit totuşi.

Principalul motiv este că nu cred că poţi învăţa să scrii literatură. Poţi învăţa multe lucruri despre literatură şi, îndeosebi, cum s-o citeşti. Dar nu cum s-o scrii. Pentru asta trebuie să ai talent. Nu ajunge să vrei să devii scriitor, precum studenţii personajului lui Roth. Talentul poate fi, desigur, cultivat, o instrucţie sistematică îl ajută să se dezvolte, să se rafineze, dar, în nici un caz, nu-i poate ţine locul. În plus, talentul nu se poate simula. Şi, în definitiv, nici meseria, chiar dacă ea se şi învaţă, într-o oarecare măsură.

Lucrurile sunt mai simple decât par: scriit