Alegerile locale, desfăşurate duminică, 10 iunie, nu au produs surprize foarte mari.
S-a spus, desigur, că formula turului unic de scrutin, în care "câştigătorul ia totul”, va favoriza demnitarii locali aflaţi în funcţie. S-a subliniat că alegerile de acest tip duc la o pierdere de reprezentativitate pentru că votul cetăţenilor va fi dispersat. Oponenţii la administraţiile existente nu vor avea şansa să câştige fiindcă "baronii locali” au notorietate şi mijloace, ieşind în majoritatea cazurilor pe primul loc. În absenţa unui tur secund, în care rămân cu doar un contracandidat ce poate polariza voturile nemulţumiţilor, ei sunt câştigătorii din start. În mare, lucrurile chiar au stat aşa. Majoritatea liderilor locali au fost confirmaţi de votul la care au participat cu puţin peste 50% din ansamblul cetăţenilor cu drept de vot. Legea care a dus la această reală îngrădire a democraţiei reprezentative nu a funcţionat, însă, în cazul PD-L-ului. Partidul dominant al fostei coaliţii guvernamentale a pierdut, practic, pe linie, mulţi dintre preşedinţii săi de consilii judeţene, primarii şi consilierii ce îi erau afiliaţi fiind surclasaţi fără drept de apel în faţa contracandidaţilor lor din USL. Ca o ironie a sorţii, această lege strâmbă a fost propusă, în urmă cu un an, de PD-L-ul aflat la guvernare, cu speranţa nemărturisită că, dacă îşi va conserva "localii”, va putea ţinti, în noiembrie, la "parlamentare”, la un scor de 25-30%, care să-l facă de neocolit pentru oricare alianţă de guvernare.
Când au adoptat legea în cauză, parlamentarii PD-L-ului erau încă departe de perspectiva pierderii puterii. Este adevărat, guvernele conduse de Emil Boc au avut sarcina extrem de dificilă de a limita efectele crizei economice mondiale pentru economia României. Măsurile luate de ele au fost, de altfel, corecte şi, în unele situaţii, singurele val
