Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gloria Bistriţa şi-a reluat antrenamentele

Publicat in Adevarul, vineri 15 iunie 2012 ·

Echipa Gloria Bistriţa s-a reunit joi la stadion pentru reluarea pregătirilor în vederea noului sezon de Liga I, în care are drept obiectiv salvarea de la retrogradare, şi a efectuat primul antrenament, la care au participat 28 de jucători.

La prima şedinţă de pregătire de după vacanţă au fost prezenţi, potrivit Mediafax, următorii jucători:

Portari: Vasile Bota, Vlad Niculescu, Filip Lăzăreanu, Costin Oghinciuc, Alessandro Caparco (italian, ultima oară la FCM Târgu Mureş).

Jucători de câmp: Alexandru Tudose, Ionuţ Peteleu, Ionuţ Costache, Valentin Năstase, Fernando Cafasso, David Reano, Claudiu Traşcă, Paul Anton, Marius Feher, Voicu Nicoară, Florin Fizeşan, Florin Țârcă, Vlăduţ Peica, Florin Pop, Cornel Predescu, Marcio (mijlocaş brazilian), Alin Pădurariu, Daniel Stan, Radu Şomodi, Cristian Silvăşan, Marius Curtuiuş, Donatan (atacant brazilian), Roberto Ayza (atacant brazilian, CS Mioveni).

Au absentat Stelian Isac (învoit), Ciprian Botoşer şi Radu Mărginean (final de contract).

Staful tehnic este acelaşi cu care Gloria a reuşit promovarea: Nicolae Manea - antrenor principal, Sebastian Moga, Sandu Negrean - antrenori secunzi, Ovidiu Ceclan - antrenor de portari, Radu Caizer - medic.

Tehnicianul Nicolae Manea a declarat că jucătorii l-au întrebat la reunire când îşi vor primi banii restanţi. "Ca la orice echipă nou-promovată, obiectivul nostru este menţinerea în prima ligă. Nu e frumos, nu îmi sună bine, dar sper să nu avem probleme din acest punct de vedere şi să avem un parcurs bun. Nu am emoţii la revenirea în Liga I şi nici jucătorii nu trebuie să aibă. După 22 de ani pe prima scenă am fost retrogradaţi pe nedrept, dar am revenit după un an. A fost o muncă grea, primul lucru pe care mi l-au spus jucătorii la reunire a fost: când ne daţi banii? Pentru că au plecat în vacanţă fără niciun ban. Au avut caracter şi sper să le dăm c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 38 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°