Trimiteri la numărat de bile. Sânge pe pereți. Povești cu delfini amante. Șefi cu gurile încleștate străpungând eroic baricadele formate din microfoanele reporterilor. Reglări de conturi. Haos. După cum a arătat întâlnirea Colegiului Director al PDL, dacă duminică ar avea loc alegeri locale, formațiunea nu ar strânge nici 10%, poate nici 5% din sufragiile alegătorilor. Pentru că imaginea generală transmisă opiniei publice nu a fost cea a unui partid care își gândește strategia de Opoziție, ci a unui grup al cărui singur liant a fost ciolanul. Odată dispărută această legătură, tot ce le-a mai rămas de făcut a fost spargerea oalelor și ulcelelor în stânga și în dreapta, precum într-o comedie mută, în alb și negru, de la începutul secolului XX. Sau ca în bătăile din birturile cu marinari ori din barurile Vestului Sălbatic, când, odată pornită paranghelia, nu mai știi cine cu cine e, cine pentru onoarea cui se bate.
În cele din urmă, după șase ore de cafteală, rezultatul final a fost ca în scenele mai sus amintite, o parte lățiți pe jos, alții pe mese, reușind cu greu să se ridice, sprijinindu-se de pereți și anunțând că nu există niciun câștigător, ci doar perdanți cu capetele sparte. Și că e nevoie de rejucare, de o nouă rundă de caft, pentru a desemna câștigătorul.
De joi, PDL nu mai are conducere oficială și nici interimară. Ci doar un simulacru de conducere demisionară, fără responsabilități, dar rămasă în funcție până la un Congres Extraordinar care… poate avea loc înainte sau după alegerile generale. Zău de poți înțelege ceva din asta. La sfârșitul zilei de joi, imaginea generală a PDL e cea a unei mașini dezarticulate, care zvâcnește încă, într-o încercare disperată de a-și găsi o direcție și un sens.
***
Paradoxal sau nu, singurul care poate câștiga din toată această poveste e Emil Boc. Poate chiar împotriva voinței lui. O scurtă perioad
