Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul se va schimba la faţă. Cum vor reacţiona şoferii când vor afla această veste, care îi priveşte direct

Publicat in Antena 3, vineri 15 iunie 2012 ·

Mai multe bulevarde din Capitală ar putea deveni sensuri unice în viitor. Comisia de Transport a Bucureştiului a discutat cu reprezentanţii Primăriei şi ai poliţiei rutiere despre schimbările care vor avea loc.

Este vorba de un proiect mai vechi făcut de experţi din Japonia, menit să ajute traficul din capitală. Bulevardul Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca sunt doar două dintre arterele pe care va fi introdus sensul unic.

Modul de fluidizare a traficului a fost o idee a japonezilor care au făcut un astfel de studiu în capitalp. Potrivit proiectului, pe Calea Floreasca se va introduce sens unic pe direcţia intersecţia cu Stefan cel Mare până la intersecţia cu strada Glinka. Pe porţiunea cuprinsă între strada Glinka şi intersecţia cu şos. Pipera va fi de asemenea sens unic, numai că pe cealaltă direcţie, adică Nord-Sud. Strada Glinka va deveni şi ea arteră cu sens unic, pe direcţia Calea Floreasca - Barbu Văcărescu. Pe Calea Floreasca va fi permisă circulaţia în ambele sensuri doar pentru mijloacele de transport în comun, taxiuri şi maşinile de intervenţie 112.

Bulevardul Barbu Văcărescu va deveni şi el unul cu sens unic. Astfel, de la intersecţia cu Bd. Lacul Tei, circulaţia se va desfăşura în sens unic pe direcţia spre Nord, până la intersecţia cu şos. Pipera. Tot pe Bd. Văcărescu va fi modificată şi linia de tramvai. Pe toată lungimea bulevardului Lacul Tei va fi introdus sens unic pe direcţia intersecţia cu Doamna Ghica - Barbu Văcărescu.

Şi, Calea Dorobanţilor va deveni stradă cu sens unic pe direcţia către Piaţa Romană, însă doar pe segmentul cuprins între Şos. Ştefan cel Mare şi Piaţa Lahovary.

Pe bulevardul Pache Protopopescu şi şos. Iancului se va introduce sens unic, între segmentele cuprinse între Piaţa Pache Protopopescu şi intersecţia cu şoseaua Pantelimon.

Tot pe un singur sens se va

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum o ora
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Călin Georgescu: „Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, la Marius Tucă Show, a reafirmat că trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează. De asemenea militează pentru unitate pentru reconstrucția României. Că tot am vorbit de anularea turului doi, evident că trebuie să spunem adevă

Călin Georgescu, despre propunerea sa ca premier: „Sunt extrem de pregătit să îmi ajut țara de pe orice poziție”

Gandul acum 2 ore
Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri, în emisiunea Marius Tucă Show de la Gândul, cum răspunde declarației lui George Simion că îl va propune prim-ministru în cazul în care ajunge la Cotroceni. Fostul candidat la prezidențiale nu a oferit un ră

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 4 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum o ora
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 4 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Nicușor Dan: „ROMÂNIA a făcut bine susținând Ucraina, alături de celelalte state europene și Statele Unite”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, s-a declarat în favoarea susținerii Ucrainei, din punct de vedere militar, și a subliniat că această inițiativă a României face parte dintr-un „efort comun” la care participă și celelalte

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

11°
joi

10°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

joi

9°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°