Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la teoria timpului muzical la roman/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 iunie 2012 ·

Liviu Antonesei

Victimele inocente şi colaterale ale unui sângeros război cu Rusia

Unsprezece provestiri

Editura Polirom

"Inventez personaje plecând de la un nas ciudat ori de la mişcarea unui fund de femeie, apoi brodez poveşti în jurul lor după cum îmi aleargă imaginaţia. Şi mereu caut să dau un aer de implacabil, lucrurile nu pot sta decât aşa, de autenticitate. De data aceasta însă vreau să fiu cât mai onest cu cititorii mei, mi-am propus să smulg personajele direct din realitate şi să încerc să le reconstitui povestea din fapte reale, să-mi limitez cât mai mult imaginaţia."

Andrei Pogorilowski

Cartuşe

Editura Cartea românească

Un roman de debut savuros, care a câştigat Concursul de Debut al Editurii Cartea românească, ediţia 2011. Autorul e născut în 1968, a publicat două cărţi de teorie a timpului muzical, din cele patru pe care le-a scris, şi îşi prezintă astfel acest debut literar: "Cartuşe este prima parte dintr-o telenovelă literară care va continua imediat ce voi primi Premiul pentru redebut al Editurii. În episodul următor veţi face cunoştinţă cu omul de cultură Nic Studeno, un pasionat de cai şi maşini, care umple de gelozie inimile tinerilor corporatişti din Bucureşti, în anii noştri." O carte cuceritoare.

Tash Aw

Harta lumii nevăzute

Editura Humanitas fiction

Traducere din engleză de Florica Sincu. Autorul este taiwanez, a studiat în Marea Britanie, practică avocatura vreme de patru ani, iar în 2002 se dedică literaturii. Primul său roman, Fabrica de mătase, a fost distins cu Whitbread (devenit Costa) First Novel Award (2005) şi Commonwealth Writers' Prize for Best First Novel (2006). Acţiunea acestui nou roman se desfăşoara în Indonezia. Tatăl eroului, Tânărul Adam, eroul romanului, pleacă în căutarea tatălui său adoptiv, pictorul olandez Karl de Willigen, când acesta este ar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele declaraţii ale lui Călin Georgescu, candidatul-surpriză de la alegerile prezidenţiale: Am fost mulţi la vot şi vom fi şi mai mulţi în turul doi

Mediafax acum 20 minute
„Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înţeles că prin familie, ea este coloana vertebrală a societăţii româneşti. Şi indiferent ce s-ar întâmpla, ne iubim familia mică şi eu personal familia mare, care înseamnă poporul meu, ţara. Indiferent

Lasconi, prima reacţie după exit-poll: Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forţele de dreapta pentru o majoritate parlamentară

Mediafax acum 33 minute
„Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care astăzi au ieşit la vot. Speranţa este vie în România. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi vă transmit că pentru mine fiecare vot este o responsabilitate”, a spus Elena Lasconi, la înch

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 26 minute
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum 2 ore
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. ”ISU Sibiu intervine de urgenţă pe strada Ştefan cel Mare la ieşirea din municipiul Sibiu, pentru stingerea unui

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, după referendum: Oraşul revine la normalitate şi la raţiune

Mediafax acum 24 minute
„Vreau să mulţumesc bucureştenilor care au venit în număr aşa de mare la referendum. Le mulţumesc că au înţeles miza uriaşă pentru oraş a acestui exerciţiu democratic. Prin voinţa lor, oraşul revine la normalitate şi la raţiune, de la care jocuri po

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 6 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Un general rus, 18 ofiţeri şi 500 de militari nord-coreeni au fost ucişi în primul atac ucrainean cu rachete britanice Storm Shadow

Mediafax acum o ora
Un general rus şi 18 ofiţeri ai lui Putin au fost declaraţi morţi, iar alţi 18 au fost răniţi. Bilanţul se referă la atacul din 20 noiembrie al Ucrainei - primul care a folosit rachete britanice Storm Shadow adânc în interiorul Rusiei. Se ştia că r

Tragedie pe Dunăre. Un bărbat a murit după ce a intrat cu o ambarcațiune în malul Canalului Caraorman

Ziare.com acum 2 ore
A intrat în viteză în malul Canalului Caraorman cu ambarcaţiunea pe care o conducea și și-a găsit sfârșitul în accident. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care a murit, duminică, 24 noiembrie, în timp ce, conform jurnaliștilor tulce

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

2°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°