Țin prima pagină a ziarelor de tot felul. Au primit aproape toate premiile importante de artă în Polonia. Au lansat și susținut intens protestul artiștilor polonezi de teatru de la începutul acestui an în contra „comercializării“ instituțiilor publice de spectacol. Multă vreme, au colaborat cu teatre mici de provincie, care le-au oferit libertatea de a aborda subiecte riscante – contestînd, de pildă, mitizarea și eroizarea Insurecției Varșoviene, în care au murit, inutil, spun ei, zeci de mii de oameni, sau dedicîndu-i lui Andrzej Wajda un spectacol despre, de fapt, lipsa de aderență la social a intelectualității poloneze născătoare de ficțiuni despre națiune –, într-un stil ireverențios de-a dreptul deșănțat. Paweł Demirski, Monika Strzępka și Michał Korchowiec lucrează împreună de cîțiva ani (primii doi, care formează și un cuplu, lucrează foarte rar separat, în general fiind vorba despre piese ale lui Demirski montate de alți regizori, cum ar fi primul și singurul pînă acum text de teatru despre viața lui Lech Wałęsa – Wałęsa, în 2005), împărțind lumea teatrului în furioase tabere de susținători și adversari.
Tribuna Curcubeu 2012 (Tęczowa Trybuna 2012), cel mai comentat spectacol al lor din 2011, a pornit, aparent, de la o solicitare a unei asociații de fani gay de fotbal de a primi o tribună rezervată la meciurile din Campionatul European găzduite în 2012 de Polonia și chestionează, pe de o parte, statutul minorităților sexuale în societatea poloneză, iar pe de altă parte, frenezia socială din jurul organizării Campionatului (inclusiv prin remodelarea urbană din jurul noului stadion din Varșovia). S-a dovedit, într-un final, că Demirski, Strzępka și Korchowiec fuseseră cei care generaseră solicitarea de tribună rezervată, o asociație a suporterilor gay neexistînd cu adevărat. A fost vorba, pur și simplu, de provocarea unei dezbateri...
Interviul a
