Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noaptea Devoratorilor de Publicitate: Suprizele ediţiei din 2012 (Video)

Publicat in Ziua Veche, vineri 15 iunie 2012 ·

La evenimentul care va avea loc pe 15 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 21, vor fi prezentate 290 de reclame dintre care 13 vor fi româneşti.

La 32 de ani de la debutul evenimentului, care a avut loc în Franţa, Jean Marie Boursicot, creatorul conceptului, este prezent în România, la o ediţie care reflectă tendinţele din publicitatea anului 2012 – localizare, creativitate şi diversitate. Acesta a precizat, conform Agerpres, că din cele aproximativ 25.000 de reclame pe care le primeşte anual din toate ţările alege aproximativ 400, cele care îi transmit cele mai multe emoţii, dar şi câteva dintre cele mai slabe pentru ca publicul care le priveşte să poată să facă diferenţa.

Spectacolul nocturn vrea sa pună în evidenţa valenţele artistice ale publicitaţii, nucleul său dialogic, fascinaţia asupra mulţimilor şi puterea de seducţie şi de depăşire a oricăror bariere, lingvistice, etnice, culturale. Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un cinema care îmbină esteticul cu spiritul ludic, “un stadion al publicităţii” în care “publicul aplaudă dacă îi place sau huiduie dacă nu îi place ceea ce vede”, în opinia fondatorului Jean Marie Boursicot.

Pentru acest an, organizatorii au pregătit mai multe surprize fanilor de reclame din Bucureşti. Spectatorii nu numai că se vor delecta cu aproape 300 de reclame din întreagă lume pe durata evenimentului ce va dura aproape cinci ore, dar se vor putea bucura şi de un concert susţinut de Smiley, o prezentare a celui mai mare colecţionar de reclame din lume, Jean Marie Boursicot şi numeroase mini-evenimente şi concursuri de creativitate animate de MC George Vintilă. Spectacolul din acest an va începe cu un spot de publicitate românesc, realizat de iQads, intitulat “Gelozia”.

La evenimentul care va avea loc pe 15 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 21, vor fi prezen

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 14 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 49 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 27 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 54 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°