Analiştii băncii elveţiene Credit Suisse, una dintre cele mai influente la nivel mondial, estimează că aproximativ 58% din valoarea băncilor europene s-ar putea evapora dacă statele periferice părăsesc zona euro, scrie publicaţia britanică The Guardian.
Puţine bănci mari ar rămâne în picioare, iar sectorul bancar ar suferi pierderi de 370 mld. euro dacă zona euro se prăbuşeşte sub greutatea crizei economice, se arată într-un raport al Credit Suisse, în care se menţionează că dacă ţări precum Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania părăsesc zona euro, atunci valoarea totală de piaţă a băncilor europene s-ar putea reduce cu aproximativ 58%.
Chiar şi dacă euro va supravieţui şocului iniţial, un astfel de scenariu ar presupune retragerea din sistem a unor fonduri de creditare în valoare de aproximativ 1.300 miliarde euro, pe măsură ce băncile se repoziţionează pe pieţele lor de bază.
"Considerăm că părăsirea zonei euro de către Grecia ar putea fi gestionată, însă în cazul unei ieşiri generale la periferie, puţine dintre marile bănci listate ale zonei euro ar rămâne în picioare", notează raportul citat.
Sectorul bancar ar putea necesita injecţii de capital de până la 470 miliarde de euro dacă cele trei scenarii luate în considerare de Credit Suisse, respectiv Grexitul, ieşirea celorlalte state periferice şi retragerea băncilor pe pieţele de bază, s-ar desfăşura simultan.
Băncile din Marea Britanie nu ar scăpa nici ele neatinse, deşi sunt mai bine izolate comparativ cu cele din zona euro. Dacă ţările de la periferie părăsesc zona euro, Barclays ar putea pierde 37 miliarde de euro. Pentru Royal Bank of Scotland pierderile s-ar ridica la 26 miliarde de euro.
Pentru cazul în care Grecia este singura care părăseşte zona euro, analiştii Credit Suisse calculează că băncile din zona euro ar pierde maximum 5% din capitaliza