Anul acesta, pentru distinsul compozitor-muzicolog-profesor-scriitor Doru Popovici e zvon de târzie toamnă. În dreptul numelui său, ba chiar şi în jurul frunţii, albeşte cu înţelepciune coroana celor 80 de ani. Înaltă lumină! Născut în 1932 în familia dr. Ion Popovici din Banatul românesc, viitorul creator de muzică Doru Popovici îşi începe studiul artei muzicale parcurgând toate treptele, ca, mai apoi, să se dedice compoziţiei, îndeplinind şi funcţii de redactor şi realizator în departamentele muzicale din radio şi televiziune. Prin vasta sa creaţie componistică (peste 160 de lucrări, incluzând muzică simfonică, de operă, v Publicitate ocală, camerală, corală, pentru voce şi pian etc.), maestrul Doru Popovici este unul din marii compozitori români din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, continuând neobosit să scrie poezie, eseu, cronică, monografie literară, fără a abandona iubirea dintâi – muzica. Creaţia compozitorului s-a bucurat de largă recunoaştere naţională şi internaţională de-a lungul timpului. Opera Mariana Pineda este socotită o capodoperă a genului liric românesc. Sunt de remarcat deopotrivă seria de lucrări „in memoriam“ dedicate lui Ciprian Porumbescu, George Enescu, Iacob Mureşeanu, Marin Preda, Tristan Tzara, Wagner sau liedurile pe versuri de Blaga, Arghezi, Eminescu, Şt. O. Iosif, G. Topârceanu… Ca muzicolog, este autorul a peste 25 de volume de referinţă, monografii, peste 5.000 de eseuri, recenzii, articole, în majoritatea lor prezentate la posturile naţionale de radio şi televiziune. După 1989, în creaţia sa muzicală se impune tematica religioasă, îndeosebi creştinismul, deviză fiindu-i compozitorului zicerea „Muzica este o creaţie divină care-l apropie pe om de Dumnezeu“. Ce i se poate ura unui om între oameni, a cărui viaţă a fost un continuu suiş pe portativ de lumină şi armonii, când vremea bate a târ