Un crainic tv citeşte de pe prompter gafele caligrafiate de susţinătorii examenului de bacalaureat în acest început canicular de vară. Râde cu lacrimi. Un absolvent de liceu scrie că Mircea, care a fost mai întâi bătrân şi apoi s-a certat cu Baiazid care l-a abordat politicos cu obrăznicie, a fost înmormântat cu umbră cu tot la Cozia. În linii mari, nici nu sună rău. Mircea cel Bătrân, înhumat cu umbra-i, la Cozia, e aproape un vers. Iar Baiazid, care-i putea reteza capul voievodului român, venit plocon în tabăra lui militară, se dovedeşte într-adevăr un domn. Obrăznicia lui poate fi taxată drept politicoasă.

Mă pregătesc să-mi beau cafeaua matinală acompaniat de acest comentariu care poate fi taxat, în funcţie de toanele examinatorului, drept genial sau imbecil. Ieri un reporter bântuia, în curtea unui liceu, printre tineri atletici. V-aţi pregătit pentru bacalaureat? Io să învăţ? – răspunde interogativ un tânăr tuns scurt, cu cercel în ureche. Ce-s prost? Nu le am p-astea, cu învăţatul. De ce te mai duci la bacalaureat? De sanchi, vrăjeală. Speri să-l iei? Râde. Să-l ia tocilarii! Ce să fac cu el? Într-o ţară cu modele ilustre de indivizi care au biruit în dauna cărţii, adunând putere, notorietate şi bani, bani fără număr (Gigi Becali şi Traian Băsescu sunt doar două nume de cetăţeni care au fost în eternă duşmănie cu şcoala) de ce să mai stai cu burta pe carte?

Femeia care se ocupă de văcuţele mele la Sângeru, mamă a două fetiţe premiante care, de câte ori vin la mine, îmi cer cu împrumut cărţi, îmi întregeşte tabloul bacului. E o întreagă industrie, chiar înfloritoare, a copiuţelor. Cererea fiind mare, hopa şi oferta. Copiuţele sunt ca nişte cărţulii, le poţi ţine în podul palmei, sunt îngrijit tipărite şi se vând în curtea şcolii. Când babacul are bani şi tu vii la şcoală cu merţanul de ce te-ai mai osteni să-ţi fabrici singur copiuţa? O iei gata