Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facilităţi la plata obligaţiilor fiscale restante la data de 31 august 2011

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 iunie 2012 ·

Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a anunţat că sucevenii care mai au obligaţii fiscale care au fost restante la data de 31 august 2011 pot beneficia de facilităţi dacă şi le achită până pe data de 30 iunie 2012. Petrică Ropotă a explicat că pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

El a arătat că aceste facilităţi se aplică pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi pentru cele stabilite de alte direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi transmise spre recuperare ANAF. „Pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordă reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere, precum şi reducerea cu 50% a unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente acestor obligaţii fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora, administrate sau stabilite de fiecare dintre organele competente sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012”, a declarat directorul executiv al DGFP Suceava. Petrică Ropotă a explicat că în vederea acordării acestor facilităţi fiscale, contribuabilii interesaţi pot să depună o cerere prin care solicită o situaţie a obligaţiilor de plată exigibile, care urmează a fi stinse prin plată sau compensare, precum şi a celor care pot face obiectul facilităţii.

În situaţia în care contribuabilii sting prin plată sau compensare toate obligaţiile de plată şi nu au depus la organul competent cererea prin care solicită situaţia obligaţiilor de plată exigibile, vor solicita acordarea facilităţii fiscale prin depunerea unei cereri la or

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 33 minute
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°