- Cultural - nr. 115 / 15 Iunie, 2012 Au trecut 123 de ani de cand am ramas fara "badita Mihai”. Se intampla intr-o zi de 15 iunie a anului 1889, atunci cand, mult prea de timpuriu, Eminescu urca in inaltul cerului. De atunci, de atata amar de vreme, ii tot citim si recitim maiastra-i carte si nu ne mai saturam in a sorbi din frumusetea si intelepciunea poeziei sale. Pentru ca asa se cade sa faci cand inaintasii iti dau in imprumut dorul de Eminescu: mereu sa-l porti cu tine si sa-l oferi mai departe viitorimii! Si, astfel, a venit vremea sa ne aducem aminte ca poetul nepereche isi doarme somnul de veci in cimitirul bucurestean Bellu; ca prietenii si admiratorii lui i-au asezat la capatai o cruce si un tei sfant si dulce; ca un astfel de tei fara varsta continua sa-si scuture inmiresmatele flori peste lespedea Monumentului din "Dealul Blajului”, in care sculptorul sibian Ioan Candea a daltuit chipul poetului; ca in singuratatea lui transilvana, din "Dealul Blajului”, Eminescu este vegheat de falnica "Cruce a lui Avram Iancu”! Dar cum a ajuns, singur-singurel, mergand cand pe jos, cand in caruta, baietelul de numai 16 ani in aceste legendare locuri? A plecat din Cernautiul scolilor sale gimnaziale purtand in suflet amintirea draga a regretatului sau dascal, ardeleanul Aron Pumnul. Tinea cu tot dinadinsul sa vada, indeaproape, "Mica Roma”, cu vestita ei "Scoala Ardeleana”! Era tot intr-o vara, ca si acum, insa a anului 1866, cand, coborand din Toplita Romana pe firul vailor Muresului si Tarnavei Mici, se va opri in dealul de deasupra Blajului. Tanarul poet va privi cu emotie si nespusa bucurie mandra asezare din preajma Campiei Libertatii, locul deselor intalniri eroice ale romanilor ardeleni si conducatorilor lor revolutionari de la 1848, dupa care va purcede din nou la drum, cu popas in satul Bucerdea-Granoasa, indreptandu-se spre Alba Iulia, asezarea in care a "de