Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de pietoni au fost implicaţi în accidente grave în ultimele şase luni

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iunie 2012 ·

27 de pietoni au murit şi 287 au fost grav răniţi, în cele peste 300 de accidente grave în care au fost implicaţi în ultimele şase luni, informează Poliţia Română, conform Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române transmis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, în perioada 1 ianuarie - 14 iunie, au fost înregistrate 306 accidente grave de circulaţie în care au fost implicaţi pietoni (cu 41 mai puţine comparativ cu perioada similară din 2011), fie din cauza nerespectării priorităţii acestora de trecere, fie din cauza traversării prin loc nepermis, în urma cărora au decedat 27 de persoane (cu şapte mai puţine decât anul trecut), iar 287 au fost rănite grav (în scădere cu 33 la sută faţă de anul trecut).

Pentru a preveni astfel de accidente, au fost intensificate controalele pe majoritatea drumurilor naţionale cu trafic rutier intens, în special în zonele trecerilor de pietoni şi în zonele în care pietonii traversează neregulamentar în mod frecvent, punându-şi astfel viaţa în pericol.

Peste 3.100 de poliţişti de la rutieră vor face controale, de vineri până duminică, între orele 9.00 - 13.00 şi 18.00 - 21.00, în zonele cunoscute ca sensibile şi în care au fost înregistrate evenimente rutiere.

"În cadrul acţiunilor care urmează a fi desfăşurate, pentru constatarea abaterilor de la normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentar prin loc corespunzător, se vor utiliza 372 autospeciale ale unităţilor de poliţie rutieră prevăzute cu echipamente video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor", a precizat sursa citată.

27 de pietoni au murit şi 287 au fost grav răniţi, în cele peste 300 de accidente grave în care au fost implicaţi în ultimele şase luni, informează Poliţia Română, conform Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 49 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°