Un împingător sub pavilion bulgăresc care face parte dintr-un convoi cu trei barje a luat foc, vineri, pe Braţul Bala al Dunării, reprezentanţii ISU Călăraşi spunând că cei nouă membri ai ehipajului sunt în afara pericolului, iar incendiul, izbucnit la sala motoarelor, va fi lichidat în scurt timp.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, a declarat că la ora transmiterii acestei stiri spre locul incendiului se îndreaptă aproximativ 20 de pompieri militari, cu două autospeciale, un camion, o barca pneumatică şi patru motopompe.
El a precizat că incendiul nu s-a extins şi că va putea fi lichidat în scurt timp.
Potrivit sursei citate, la bord se aflau nouă persoane, care sunt în afara oricărui pericol.
Împingătorul face parte dintr-un convoi cu trei barje, sub pavilion Bulgaria, şi descărcase marfă pentru o societate din municipiul Călăraşi.
Braţul Bala are o lungime de aproximativ 10 kilometri si se află între fluviul Dunărea şi Braţul Borcea, iar incendiul s-a produs la kilometrul 5, în zona localităţii călărăşene Unirea.
Un împingător sub pavilion bulgăresc care face parte dintr-un convoi cu trei barje a luat foc, vineri, pe Braţul Bala al Dunării, reprezentanţii ISU Călăraşi spunând că cei nouă membri ai ehipajului sunt în afara pericolului, iar incendiul, izbucnit la sala motoarelor, va fi lichidat în scurt timp.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, a declarat că la ora transmiterii acestei stiri spre locul incendiului se îndreaptă aproximativ 20 de pompieri militari, cu două autospeciale, un camion, o barca pneumatică şi patru motopompe.
El a precizat că incendiul nu s-a extins şi că va putea fi lichidat în scurt timp.
Potrivit sursei citate, la bord se aflau nouă persoane, care