A doua zi după plecarea pe 1 mai 1997 cu surle şi trâmbiţe din Constanţa, ferryboat-ul Eforie a traversat Bosforul şi tot poporul din ROMDET Sf. Gheorghe a ieşit pe punte să vadă malurile Constantinopolelui, Cornul de aur, podurile. Pusesem ceva haine civile peste cămăşile mozaic, pentru că nava "Eforie" era comercială, iar comandantul declarase că avea la bord doar echipament militar, nu şi trupe cu armament şi muniţie: "aranjament" semilegal, tipic românesc pentru a economisi, probabil, câţiva dolari peste cei 4.000Ă2.500 care oricum au fost plătiţi ca taxă trecere pilotată prin Bosfor. Oricum turcii, balcanici şi ei ca şi noi, ştiau foarte bine despre ce şi unde transporta vasul.
Hoteluri, esplanade, moschei, terase, minarete, ruine de cetăţi, turnuri de apărare medievale, monument cu Ataturk în basorelief privind spre malul Asiatic. "Unii ar plăti bani serioşi pentru o astfel de croazieră", comenta sfătos un coleg, stomatolog militar. "Oare câte româncuţe d'ale noastre or fi prin haremurile şi seraiurile ăstora?" se întreba un sergent mai şmecher. "Lasă bă curvele, îţi dai seama că trecem printre două continente?", i-a răspuns doct un altul. Cam acestea erau comentariile după prima noapte pe vapor. Fuseseră devorate toate merindele de Paşte (din urmă cu câteva zile) aduse de fiecare de-acasă, se băuse zdravăn şi începuseră poveştile de vitejie ale "veteranilor" ce se întoseseră nu demult din misiunea ONU din Angola (UNAVEM III), pe care "bobocii", inclusiv eu, le ascultau cu gura căscată: unii, mai macho, se lăudau cum avuseseră ei emoţii puternice la testul anti-SIDA, datorită aventurilor avute în Africa. Încă nu începuse calvarul.
Expresia "cu trenul pe vapor" nu este o metaforă, ci exprima o realitate. Toţi sergenţii sau MAC-ii (de la Militar Angajat pe bază de Contract cum li se spunea atunci) fuseseră cazaţi în compatimentele a şase vagoane de
