Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A treia Panda » Noua generaţie Fiat se va lansa săptămîna viitoare în România

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 15 iunie 2012 ·

Noul Fiat Panda a ajuns la cea de-a treia generaţie şi se va lansa săptămîna viitoare în România.

Fiat Panda a ajuns la cea de-a treia generaţie. Se poate spune că este cel mai important model al italienilor pentru că este o maşină de volum în special pentru piaţa din Europa. Modelul va fi mai rotunjit, cu oglinzi retrovizoare destul de mari.

Noul Fiat Panda va fi disponobil cu trei motorizări pe benzină (1.2, 69 CP, 0.9 65 şi 69 CP) şi una diesel, 1.3 Multijet de 75 CP.

Brandul italian cu cartierul general la Torino a spus despre noua Panda că a luat tot ce e mai bun de la generaţiile anterioare. Cert este că poziţia la volan va fi mai înaltă, creînd senzaţia că te afli într-un monovolum. Spaţiul din interior poate fi declarat cel mai bun din clasa sa, rezultînd astfel un confort foarte bun.

Pe de altă parte, noua Panda va avea amplasate butoanele pentru geamurile electrice pe consola centrală şi nu pe panourile uşilor.

Portbagajul lui Panda va putea înghiţi 225 de litri, iar cu bancheta rabatată volumul de încărcare poate ajunge la 870 de litri.

La capitolul tehnologie, Panda va avea un sistem Blue&Me, cu mufă USB.

Nu se ştie cît va costa, însă Fiat a declarat că preţul de pornire va fi sub 10.000 de euro.

10.000 de euro ar putea fi preţul maxim de pornire pentru noua Panda, italienii declarînd însă că acesta va fi sub 10.000 de euro

Adversari

Kia Picanto

Chevrolet Spark

Citroen C1

Toyota Aygo

Peugeot 107

Volkswagen Up!

Skoda Citygo

Date tehnice

Lungime: 3.653 mm

Lăţime: 1.643 mm

Înălţime: 1.551 mm

Greutate: 975 kg

Noul Fiat Panda a ajuns la cea de-a treia generaţie şi se va lansa săptămîna viitoare în România.

Fiat Panda a ajuns la cea de-a treia generaţie. Se poate spune că este cel mai important model al italienilor

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu este sigur, fără să intre în „detalii”: „Am rezolvat Schengen-ul. Anul acesta România va intra și cu granițele terestre, cu certitudine”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care este și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, s-a arătat convins joi seară că anul acesta România va intra în spațiul de liberă circulație Schengen şi cu graniţele terestre. „Am rezolvat Schengen-ul, după un eşec

Cum a fost găsit și ucis liderul Hamas Yahya Sinwar

HotNews acum o ora
Trupele israeliene l-au vânat de mai bine de un an pe liderul Hamas, care a dispărut în Gaza la scurt timp după ce a organizat atacurile din 7 octombrie. Se spune că Yahya Sinwar, în vârstă de 61 de ani, și-a petrecut o mare parte din timp ascunzând

Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din județul Constanța. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Libertatea acum 10 ore
Autoritățile din județul Constanța au emis un mesaj RO-Alert, în seara zilei de joi, 17 octombrie. Este vorba de o alertă extremă, existând posibilitatea căderii unor resturi de drone, relatează Focus Press.

Horoscop 18 octombrie 2024. Zodia care pierde o sumă importantă de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 octombrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Dacă îți pui mintea cu nemulțumirile adunate, nu vei face decât să le sporești, dându-le importanță. Este infinit mai bine

Solicitarea fermă făcută de Volodimir Zelenski lui Donald Trump: „Arme nucleare sau membru NATO”. Cum a răspuns fostul președinte american

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus candidatul republica la președinția SUA, Donald Trump, că Ucraina are nevoie de aderarea la NATO pentru protecție, citând drept exemplu garanțiile eșuate primite în trecut, prin Memorandumul de la B

Viktor Orban, ”îngrozit” de planul de victorie al lui Zelenski: ”Pierdem acest război”. Ce propune premierul Ungariei

Ziare.com acum 10 ore
Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii lideri occidentali care are relaţii amiabile cu Rusia, a declarat că ”Planul pentru victorie” prezentat miercuri de Volodimir Zelenski îl „îngrozeşte” şi şi-a anunţat intenţia de a promova ideea unor

Milionarul Adrian Marţian şi copiii lui sunt în custodia Poliţiei din Nis, Serbia

Mediafax acum 13 ore
Poliţia Română anunţă joi finalizarea operaţiunilor de localizare şi depistare a lui Adrian Marţian şi a celor trei copii ai săi, dispăruţi de luni: Rania Adriana Marţian, Antonio Adrian Marţian şi Raisa Antonia Marţian. Aceştia au fost găsiţi în Se

UPDATE - Cei trei fraţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi tatăl lor, depistaţi în Serbia de către poliţişti / Sunt în custodia autorităţilor / Copiii, în afara oricărui pericol / Verificări la frontieră - FOTO

News.ro acum 11 ore
Cei trei fraţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi tatăl lor au fost depistaţi în Serbia de către poliţişti, fiind în custodia autorităţilor. Copiii sunt în afara oricărui pericol, ancheta continuând. ”Poliţia Română este în măsură să informeze opini

Nicuşor Dan insistă și spune că referendumul pe care îl propune trebuie să aibă loc, potrivit legii şi Constituţiei

Adevarul acum 12 ore
Primarul General al capitalei spune că Guvernul trebuie să dea o reglementare, aşa cum a făcut-o în mai multe rânduri, de fiecare dată cu foarte puţin timp înainte de alegeri.

Marcel Ciolcau: Din momentul în care s-a încercat să se facă o lege pentru o persoană, din acel moment eu nu am mai comunicat cu domnul Nicolae Ciucă şi nu am mai comunicat nici măcar instituţional cu preşedintele României

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a dezvăluit, joi seară, că nici măcar nu l-a sunat pe Nicolae Ciucă, comentând astfel informaţiile din spaţiul public potrivit cărora liderul PNL nu-i răspunde la telefon. Ciolacu a adăugat că, de când PNL a încercat s

Vremea

București
acum

vin.

5°/14°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/14°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

2°/12°
sâm.

4°/12°
dum.

4°/13°
lun.

5°/15°
Constanta
acum

vin.

3°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/14°
sâm.

3°/13°
dum.

4°/14°
lun.

6°/16°
Timisoara
acum

vin.

5°/18°
sâm.

6°/17°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°