- De mai bine de trei decenii, conduce cu mână sigură postul România Actualităţi. În mai puţin de două luni, se va retrage însă de la cârma instituţiei, lăsând în memoria românilor doar o voce care a făcut istorie. Doamnelor şi domnilor, la microfon, Doina Jalea! -

Cu diafragma pe microfon

- Sunteţi una din vocile foarte cunoscute ale pos­tului naţional de radio. Cum vă simţiţi după atâţia ani de jurnalism "pe unde”?

- Mă simt exact ca la începuturile mele, în această minunată instituţie. Vin cu la fel de mare drag în fiecare dimineaţă şi am aceleaşi emoţii când se aprinde becul on air. Am aceeaşi bucurie de a face radio, deşi acum o fac indirect, prin cei tineri, de pe poziţia de manager. Chiar dacă am încărunţit, nu m-a încărunţit radioul. Şi în orice clipă, dacă aş avea po­sibilitatea, aş ridica din temelii un radio nou şi proaspăt.

- Vă mai amintiţi prima zi la radio?

- A fost aşa: printr-o întâmplare a destinului, am aflat că radioul, ră­mas fără nemţi, scoate la concurs pos­turi în redacţia de limbă ger­mană. Pe vremurile acelea, nemţii plecau din România, într-un ade­vărat exod. M-am prezentat deci la concurs. Şi, intrând prin strada Te­mişana, am nimerit într-un moment în care, în holul radioului, Orchestra Naţională Radio făcea o repetiţie generală. Venită dintr-un mediu aspru, bărbătesc - predasem engleza în aviaţie -, m-am trezit dintr-o dată printre doamne îmbrăcate splendid, în bluze de mătase de culoarea untu­lui şi cu fuste lungi, de tafta, şi prin­tre domni în frac, care fumau pipă. Mirosul acela de tutun, parfumurile de damă, holul căptuşit cu lemnărie lustruită... toate îmi spuneau că in­tru într-o lume care nu e a mea, o lume care îmi plăcea şi pe care mi-o doream. Intrasem într-un mediu foarte... feminin. De aceea îmi pla­ce să spun că Radiodifuziunea Ro­mână e o mare doamnă. La exa­men, una