Grupa C, Poznan: Italia - Croatia 1-1 (1-0) O gafa de plasament inexplicabila a lui Chiellini avea sa decida soarta jocului, egalarea, semnata de Mandzukic, nefiind urmata de alte faze notabile, desi Croatia a avut initiativa pana la final pe fondul unei surprinzatoare lipse de reactie a Italiei, care s-a trezit abia in prelungiri. Italia: 1. Buffon (cpt.) - 19. Bonucci, 16. De Rossi, 3. Chiellini - 2. Maggio, 8. Marchisio, 21. Pirlo, 5. Thiago Motta ('63 - 18. Montolivo), 13. Giaccherini - 9. Balotelli ('70 - 11. Di Natale), 10. Cassano ('83 - 20 Giovinco). Antrenor: Cesare Prandelli. Croatia: 1. Pletikosa - 11. Srna (cpt.), 5. Corluka, 13. Schildenfeld, 2. Strinic - 7. Rakitic, 8. Vukojevic, 10. Modric, 20. Perisic ('68 - 6. Pranjic) - 17. Mandzukic (‘90^5 - 19. Kranjcar), 9. Jelavic ('83 - 22. Eduardo). Antrenor: Slaven Bilic. Cartonase galbene: T. Motta ('57), Montolivo ('80) - Schildenfeld ('86). Arbitru: Howard Webb (Anglia). 1-0, min. 39:Pirlo, dintr-o lovitura libera de la 18 metri, lateral stanga, aproape de coltul careului mare, executata pe coltul scurt; 1-1, min. 72: Strinic centreaza de pe stanga la bara a doua, Chiellini este depasit de minge, Mandzukic ramane singur, preia si inscrie de la 4 metri, mingea lovind bara inainte de a intra in plasa. Italia stie sa atace! Aceasta a fost concluzia unui prim act in care trupa lui Prandelli a alergat mai mult (58,18 kilometri, fata de 55,72), a avut mai mult mingea (55% din timp), a desenat mai frumos, a tras mai mult la (16-6) si pe poarta (6-3) si a avut mai multe cornere (4-1). Superioritatea totala a azzurrilor s-a translat si spre momentele importante de gol, toate fiind consumate la poarta croatilor: suturile necadrate ale lui Balotelli (‘3 - de la 11 metri, pe langa poarta) si Marchisio ('11 - "bomba", la o palma de vinclu), incercarea puternica a lui Balotelli ('16), de la 16 metri, respinsa de portar,