Echipa naţională de polo seniori a României a început cu dreptul seria jocurilor de pregătire în perspectiva participării la Jocurile Olimpice de la Londra din vara acestui an. În primul joc din această suită de confruntări de verificare, poloiştii tricolori au depăşit clar, joi seara, la Oradea, reprezentativa Marii Britanii.
Poloiştii tricolori au început în trombă meciul programat la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", reuşind ca după primele 8 minute de joc să conducă cu scorul de 4-0, prin golurile marcate de C. Radu, Al. Matei, A. Iosep şi R. Georgescu.
În sfertul II tot tricolorii au dominat disputa, dar nu au reuşit să marcheze mai mult de două goluri, prin jucătorii CSM-ului orădean A. Buşilă şi Al. Ghiban.
La pauza mare scorul a fost 6-0 pentru români şi se părea că cei aproximativ 500 de spectatori vor asista la un recital de goluri. Sfertul II a confirmat această aşteptare, echipa României mai trecându-şi în cont patru goluri, prin orădeanul Nicolae Diaconu, Al. Matei, C. Radu şi T. Negrean. Pentru britanici a punctat la scorul de 9-0 O'Regan.
Înaintea ultimului sfert, scorul a fost 10-1. Ultimele minute ale jocului au aparţinut însă britanicilor. Poloiştii români nu au mai marcat, primind în schimb trei goluri.
Partida s-a încheiat 10-4 pentru România, un joc care nu le-a creat probleme tricolorilor, reprezentativa Marii Britanii fiind o formaţie destul de modestă. Echipa britanică, ce îl are ca antrenor pe românul Cristian Iordache face parte din aceaşi grupă la turneul olimpic cu reprezentativa ţării noastre.
Poloiştii echipei României mai rămân la Oradea până marţi, când se vor muta în Ungaria, unde vor disputa două jocuri de pregătire în compania reprezentativei ţării gazdă, care este campioana olimpică. Cele două partide se vor juca la Beckescaba, pe 20 iunie, şi la Szolnok, o zi mai târziu, pe 21 iunie.
Româ