Prilejul apariției unui volum de studii dedicate memoriei lui Emil Turdeanu (n. 10 noiembrie 1911, Șibot, Alba – d. 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franța) nu este de ici, de colo și merită să fie semnalat. Cu ocazia centenarului nașterii savantului, Ioan-Aurel Pop, Ana Dumitran și Jan Nicolae au editat o culegere de studii intitulată One hundred Years since the Birth of Emil Turdeanu (apărută ca supliment al nr. 1/ 2012 al Transylvanian Review, 316 p.), incluzînd aici patru secțiuni distincte: „Magister et Historia“, „Libri Ecclesiae“, „Ars Ecclesiae“ și „Ecclesia et Historia“. În total, optsprezece autori semnează șaptesprezece contribuții, străduindu-se să onoreze figura celui dispărut cu un deceniu în urmă prin noi semnalări și descoperiri din cîmpul în care cercetătorul s-a ilustrat cu strălucire: istoria culturii române vechi. În general, receptarea unui domeniu ca acesta rămîne discretă, cînd nu de-a dreptul deficitară, în zilele noastre. Dintr-un motiv neștiut, interesul arătat celor care, de-a lungul timpului, s-au străduit să restituie ceea ce se poate din evoluțiile literare, din pictura, din muzica secolelor îndepărtate a scăzut, în urma unor alterări survenite în numele cuplării la imediat, al pragmatismului necesar întru depășirea handicapurilor economice și culturale sau pentru că logistica precară solicită sacrificii. Sîntem astfel, astăzi, în situația de a putea deplora subalimentarea cunoașterii de tip academic a limbilor „moarte“ esen­țiale pentru identitatea noastră – cum este latina – și pentru configurarea de secole a unui profil cultural propriu (slavona). În mod explicabil, ca o consecință imediată a acestei atitudini pe care o manifestă nu numai dirigen­ții schimbători ai epocii, ci chiar vîrfuri și figuri de relief ale culturii române prezente, a scăzut și interesul față de purtătorii acestor interese profesional-vocaționale specifice, emin