În ultimul număr al revistei literare Fântâna din Kos, dl Al. I. Trifan – secretarul literar al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România – spune că există trei moduri de a face literatură: „scrisul pentru sine, scrisul de sine şi scrisul în sine“. De la această enumerare porneşte dna Elena Solunca în analiza revistei.

Din prima pagina a revistei Fântâna din Kos (nr. 5), Al. I. Trifan, secretarul literar al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR), întreabă: „De ce scriem?“. O întrebare atât de actuală încât, în graba atâtor schimbări, ar putea fi socotită banală. Nici pe departe! Aflăm că SMSPR are trei moduri de a face literatură: „scrisul pentru sine, scrisul de sine şi scrisul în sine“. Un vechi percept ne aminteşte că Fugit irreparabile tempus! şi, întrucât nu avem cum a-l opri, uneori simţim nevoia de a lăsa urme ale trecerii ca „să se înţeleagă că ceva s-a petrecut în felul de a fi al lumii“. Pe această traiectorie, „scrisul în sine“ poartă spre zarea altor lumi dintre câte or fi posibile, unde, speră scriitorul, va „descoperi plante unde există fiinţe care gândesc la fel“. Eu aş sune ca „Micul Prinţ“ care căuta să întâlnească „oameni“ şi aşa cunoaşte ce-nseamnă „să fi de-a pururi prieten“. În căutarea „unor fiinţe care gândesc la fel“, Alexandru Trifan se destăinuieşte într-o provocare, „Pătratul fără laturi“ – metaforă şi parabolă. Acţiunea se petrece în Bucureştii de după moartea lui Matei Basarab, adică în oricare dintre câţi s-or fi scurs de atunci. Aici, în „pătratul fără laturi“ al timpului se ţese ocult urzeala care să prindă „îndepărtarea logofătului Năsturel“. În fapt, este vorba de un atentat la libertate din motive politice, urmărind o detenţie politică. Rămâne urmaşilor a fi prigoniţi de teama să nu reediteze destinul tatălui. E un răspuns la întrebarea pusă în editorial, cum altul îl întâln