Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinereţe fără bătrâneţe – reţeta lui Jane Fonda

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 iunie 2012 ·

Jane Fonda

Floarea vârstei

Cum să profităm din plin de a doua parte a vieţii

Lifestyle Publishing

Traducere din limba engleză de Delia Anghelescu. Celebra actriţă Jane Fonda a fost la recentul festival de film de la Cannes, uimind pe toată lumea cu alura ei. La fel se poate spune şi despre această carte, apărută anul trecut şi acum şi în traducere românească. Este vorba despre un ghid complet despre cum:să analizăm etapele anterioare de viaţă pentru a ne simţi mai bine în prezent; să ne revitalizăm corpul, creierul, spiritul şi comportamentul; să ne bucurăm de viaţa sexuală, de dragoste, de familie, de prietenie şi de comunitate; să devenim încrezători în propriul viitor; să ne planificăm partea a doua a vieţii din punct de vedere emoţional, financiar, legal; să ne valorificăm la maximum potenţialul de a fi fericiţi.

Jane Fonda, actriţă, autoare cu record de vânzări şi deschizătoare de drumuri în domeniul gimnasticii de întreţinere, îţi oferă o formulă pentru o viaţă bună şi cât mai împlinită, mai ales după ce ai trecut de prima tinereţe. Pe de o parte, Fonda abordează subiecte legate de viaţa sexuală, dragoste, alimentaţie, gimnastică de întreţinere, autocunoaştere şi minte. Dar, pe de altă parte, explorează şi analizează etapele vieţii unei femei, procesul de îmbătrânire şi maturizare. În Floarea vârstei, ea ne oferă perspectiva completă a unui destin de succes.

Autoarea îşi asezonează povestea cu întâmplări din propria viaţă, precum şi cu istorioare din viaţa altora, demonstrând, de fapt, că aşa-numitele vârste critice dintre 45 şi 50 de ani şi, mai ales, de după 60 de ani, pot fi perioade plenare. Cu puţin efort, putem conştientiza că în aceste etape am devenit de fapt oamenii energici, iubitori şi împliniţi care doream să fim.

Există 11 elemente de bază ale unei vieţi pline de vitalitate. Cu ajutorul lor putem

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 14 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 47 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°