Componenta Consiliului National de Etica a fost schimbata de ministrul Educatiei cu o zi inainte ca CNE sa discute al treilea (si ultimul) raport preliminar asupra acuzatiilor de plagiat aduse lui Ioan Mang, discutie programata sa inceapa pe 9 iunie, a declarat pentru HotNews.ro fostul presedinte al Consiliului National de Etica, Constanta Ganea. Potrivit acesteia, audierea fostului ministru al Educatiei Ioan Mang a fost stabilita pentru data de 22 iunie.
Intr-un interviu acordat HotNews.ro, profesor doctor Constanta Ganea - fost presedinte al CNE pana in urma cu o saptamana - a declarat ca institutia pe care a condus-o a primit trei sesizari referitoare la situatii de plagiat care l-ar avea ca autor pe Ioan Mang, fost ministru al Educatiei. Pentru primele doua sesizari echipa CNE a realizat doua rapoarte preliminare, iar pentru a treia sesizare, primita mai tarziu, Consiliul urma sa se intalneasca pentru discutarea raportului preliminar in zilele de 9-10 iunie. Pe 8 iunie, un ordin de ministru publicat in Monitorul Oficial anunta schimbarea intregii echipe a Consiliului National de Etica.
Citeste mai jos declaratiile acordate HotNews.ro de catre prof. dr. Constanta Ganea, fost presedinte CNE:
Rep: Cate sesizari ati primit, in perioada mandatului dumneavoastra de presedinte al Consiliului National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNE), referitor la eventuale situatii de plagiat la adresa domnului Ioan Mang?
Constanta Ganea: "S-au primit trei sesizari, la intervale de timp diferite: doua au sosit impreuna, iar a treia mai tarziu.
Rep: Pe cate articole pe care apare si semnatura dumnealui au fost facute aceste sesizari?
Constanta Ganea: Aceste sesizari au facut referire la 7 articole la care domnul Ioan Mang a aparut ca autor.
Rep: Cator sesizari dintre acestea l