Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a furat maşina pe care o ţinea nemişcată în faţa blocului şi i-a vândut-o la fier vechi

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 iunie 2012 ·

Un tânăr din municipiul Suceava este cercetat de poliţie, după ce a furat un autoturism Dacia din faţa unui bloc, cu ajutorul unui autovehicul pentru tractări, şi l-a vândut la un centru de fier vechi.

Miercuri seară, Vasile Ş., în vârstă de 54 de ani, a sunat la 112 şi a reclamat faptul că autoturismul Dacia, pe care îl are din 1982, a dispărut din locul în care era parcat, în laterala blocului unde domiciliază.

Bărbatul a declarat că nu a mai mişcat maşina din acel loc de trei ani de zile, după ce s-a îmbolnăvit.

Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că în seara zilei precedente, o persoană a venit cu un autoturism de tractări auto şi a remorcat autoturismul, după care a plecat din zonă.

Poliţiştii au reuşit să dea de urma proprietarului autoturismului de tractări, acesta susţinând că a fost contactat de Ionel B., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, care i-a cerut să-i tracteze Dacia cu pricina, susţinând că maşina aparţine tatălui său, este defectă şi vrea să o vândă la un centru de colectare a fierului vechi de pe strada Gheorghe Doja.

Dacia a fost tractată până la centrul respectiv, unde a fost descărcată, Ionel B. ocupându-se de vânzarea autoturismului.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 1.500 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Un tânăr din municipiul Suceava este cercetat de poliţie, după ce a furat un autoturism Dacia din faţa unui bloc, cu ajutorul unui autovehicul pentru tractări, şi l-a vândut la un centru de fier vechi.

Miercuri seară, Vasile Ş., în vârstă de 54 de ani, a sunat la 112 şi a reclamat faptul că autoturismul Dacia, pe care îl are din 1982, a dispărut din locul în care era parcat, în laterala blocului unde domiciliază.

Bărbatul a dec

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°