La umbra unui stejar nu creşte nimic, spun batrânii. Dar cât timp stejarul e in viaţă, la umbra sa te poţi ascunde de un soare prea puternic, te poţi odihni, te poţi chiar adăposti o vreme de furtuni. Umbra sa are deci un folos. Cînd însă copacul s-a veştejit, locul devine un pârjol de care fug toţi şi de care nimeni nici măcar nu se mai apropie.

PDL trăieşte o dramă similară in multe puncte cu a PNŢ-CD în 2000 (vezi aici o rememorare a jurnalistei Sorina Matei). Problema PDL nu e nici Emil Boc, nici Elena Udrea sau Roberta Anastase, nici Blaga, Berceanu sau Videanu. E Traian Băsescu 100%. La umbra lui, de când a preluat partidul din mînile lui Petre Roman, prin 2001, n-a crescut nimic. Nimic care sa devină, pe când “stejarul” se va fi ofilit (ceea ce începuse să se întâmple deja de vreo 3 ani), un peisaj viu şi infloritor.

Apocalipsa după Băsescu, e apocalipsa unui partid construid exclusiv pentru Băsescu. Toţi cei enumeraţi mai sus, dar şi ceilalţi lideri care au mai apărut intre timp (Macovei, Voinescu, Preda, TRU, Baconschi) n-au fost pentru politica românească decât nişte unelte, mai mult sau mai puţin conştiente, ale intereselor, bune, rele, meschine, malefice sau benefice, ale actualului preşedinte.

PDL n-a fost niciodată un partid politic propriu-zis şi iată de ce, dacă vrem să înţelegem ce i se întâmplă acum şi ce viitor îl aşteaptă, trebuie să renunţăm de-al mai trata ca atare. Este exact ceea ce explică imposibilitatea tuturor analiştilor, serioşi sau amatori dar de bună credinţă şi fără vreun interes anume, de a întrevedea acum vreo soluţie. PDL scapă oricărei înţelegeri şi, deci, soluţii, pentru că PDL e în fapt, deja, un nonsens politic. Avea o noimă câtă vreme Traian Băsescu, politiceşte vorbind, încă mai trăia. Iar cine crede că un “stejar” veşted mai poate fi adus la viaţă e cel mult un naiv. PDL e istorie deja, pentru că Traian