Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispar de pe piaţă medicamente pentru psoriazis

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 15 iunie 2012 ·

Pentru a veni în ajutorul bolnavilor de psoriazis, o asociaţie de pacienţi oferă consultaţii gratuite, timp de două săptămâni, iar în unele farmacii sunt discounturi la medicamente.

Pacienţii cu psoriazis şi poliatrite semnalează că de câteva luni nu se mai găseşte pe piaţă medicamentul Metotrexat injectabil care costă 400 lei, după ce prima dată a fost retrasă de pe piaţă varianta sub formă de tablete, care costa de 10 ori mai puţin.

Bolnavii de psoriazis care au o formă mai serioasă a acestei boli de piele sunt nevoiţi să folosească acum doar Metotrexat injectabil care costă 100 lei o fiolă, iar tratamentul trebuie făcut săptămânal. Astfel, într-o lună un pacient cu psoriazis trebuie să cheltuiască 400 lei. Acest medicament, folosit de bolnavii cu psoriazis şi poliartrite, exista pe piaţă şi sub formă de tablete, însă a dispărut după ce Ministerul Sănătăţii i-a obligat pe producători şi distribuitori să îl vândă la un preţ foarte mic. Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) afirmă că Ministerul Sănătăţii a scăzut preţul la Metotrexat tablete până la 20 de lei, acesta fiind preţul standard la care trebuie să îl pună pe piaţă furnizorii. În aceste condiţii, producătorii şi furnizorii au decis să oprească comercializarea acestuia pe piaţa din România din cauză că ar ieşi în pierdere dacă l-ar comercializa la preţul impus de Ministerul Sănătăţii. „Acum pacienţii trebuie să meargă în Ungaria sau Bulgaria ca să îşi cumpere acest medicament care este folosit şi de bolnavii de poliartrite, nu doar de cei cu psoriazis”, spune Rozalina Lăpădatu.

Reprezentanţii pacienţilor subliniază că în ultimii ani au dispărut tot mai multe medicamente ieftine de pe piaţă.

Potrivit conducerii APAA, varianta injectabilă a medicamentului Metotrexat costă 100 lei pe săptămână, iar într-o lună un bolnav de psoriazis t

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°