Unul dintre cele mai profitabile obiceiuri ale lui Traian Băsescu este acela de a se despărţi fără regrete de oameni sau instituţii, când acestea nu-i mai sunt necesare. A demonstrat-o faţă de persoane care l-au sprijinit fără rezerve – şi aici nu l-aş aminti decât pe Cozmin Guşă – pe care le-a folosit până la momentul în care au început să devină o povară pentru el. Dacă lui Iliescu i s-a reproşat loialitatea dusă dincolo de limitele uzuale faţă de oameni alături de care s-a aflat de-a lungul timpului, aşa ceva nu i se poate reproşa în nici un caz preşedintelui în exerciţiu. Cine va lua la mână lista consilierilor prezidenţiali care s-au perindat de la Cotroceni venind de dragul său şi plecând fără să se mai uite în urmă, va constata lesne cât de statornic este Băsescu în relaţiile sale interumane.

Mai dedicat se arată preşedintele faţă de instituţii. Marea sa dragoste o reprezintă serviciile secrete. A descoperit această atracţie încă de la primele contacte cu rapoartele strict secrete ale respectivelor instituţii, fiind fascinat pur şi simplu de sentimentul de putere faţă de ceilalţi pe care i-l dădea cunoaşterea unor lucruri inaccesibile oamenilor de rând. A recunoscut sincer acest lucru într-unul din primele sale interviuri de după câştigarea mandatului, iar serviciile secrete au devenit copiii săi de suflet, neatinşi de rigorile austerităţii. Ba, dimpotrivă: în plină criză, STS, SRI, SPP şi SIE beneficiau de suplimentări bugetare consistente, pe seama tăierii brutale a lefurilor bugetarilor şi a unor pensii care, în viziunea lui Boc erau “nesimţite”. O altă slăbiciune a fost ICR-ul, pe care l-a luat sub protecţia sa, îngăduind lingăilor oficiali să trăiască bine de pe urma stipendiilor care răsplăteau talentele lor de linguşire a puterii.

Postul public de Televiziune este un caz aparte. Nici nu s-a instalat bine la Cotroceni, că a început prigoana î