Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldură mare cu situaţiuni inedite, petiţiuni şi moftangii - în plin Bucureşti

Publicat in Curierul, vineri 15 iunie 2012 ·

Anul Caragiale (160 de ani de la naşterea dramaturgului şi un veac de la moartea sa) este un prilej de a ne reîntâlni cu universul de infinită varietate şi pitoresc al tipologiilor umane şi al situaţiilor comice din care ironia caragialiană a creat capodopere. Peste 100 de spectacole, reunite în cadrul Festivalului "Bucureştii lui Caragiale", vor avea loc în Capitală, timp de aproape trei luni (până în 20 septembrie), sub motto-ul "100 de ani -100 de spectacole -100 de personalităţi".

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, la iniţiativa primarului general, dr. Sorin Oprescu, se desfăşoară sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, beneficiind de participarea instituţiilor: Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Masca, Teatrul Nottara, Opera Naţională Bucureşti, Centrul de Creaţie Artă şi Tradiţie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Academiei şi Circul Globus.

Accesul publicului la manifestările culturale, care vor avea loc, seară de seară, în Centrul Istoric (Intersecţia Str. Franceză cu Str. Poştei) şi în zona Hala Traian (Str. Prof. Dr. Mihail Georgescu, nr. 24) este gratuit. Aflat la prima ediţie, Festivalul "Bucureştii lui Caragiale" le va aduce locuitorilor Capitalei "emulaţiuni" inimaginabile, "moftangii" fără pereche, "petiţiuni" reconsiderate, lupte drepte, momente de distracţie, iluzii risipite, mamiţici cu inima frântă, teme şi variaţiuni în care pulsează precarităţi neverosimile şi fantezii inepuizabile. O publicaţie editată cu acest prilej, ziarul "Bucureştii lui Caragiale", distribuit gratuit, va face loc interviurilor cu artiştii, programului festivalului şi…"altor surprize", ne asigură organizatorii.

Trupa "Union" îşi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 11 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 3 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 4 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum o ora
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 6 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°