Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii mai au jumătate de miliard de euro pentru credite „Prima casă“ 4 şi nu se grăbesc să ceară garanţii noi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 iunie 2012 ·

Numai în ultimele trei săptămâni au fost vândute 1.500 de credite în valoare de 60 mil. euro, iar dacă ritmul de acordare a finanţărilor se menţine la acest nivel, plafonul rămas ar putea fi epuizat în şase luni.

Ministerul de Finanţe a alocat deja un plafon suplimentar de 200 mil. euro, ceea ce înseamnă că după epuizarea garanţiilor primite deja băncile mai pot acorda încă 10.000 de credite în valoare totală de 400 mil. euro. Creditele sunt garantate de stat în proporţie de 50%.

"Mai avem bani din vechiul plafon şi primim în continuare dosare. Nu putem solicita bani din noul plafon înainte să terminăm garanţiile alocate deja. Fiecare bancă va primi garanţii din plafonul de 200 de milioane de euro în limita cotei pe care o deţine acum", afirmă reprezentanţii BCR.

BCR, cea mai mare bancă după activele deţinute, a vândut credite ipotecare de 400 mil. euro dintr-un plafon total de 600 mil. euro prin "Prima casă" 4, finanţările acordate de la startul programului, în urmă cu trei ani, depăşind pragul de 1 mld. euro. Banca a primit circa 40% din garanţiile acordate de stat în ediţia a patra a programului, iar dacă va participa şi la următoarea etapă, ar putea acorda credite de încă 160 mil. euro.

De altfel, numai patru bănci - BCR, BRD, Alpha Bank şi Raiffeisen - au acordat aproape 90% din creditele prin "Prima casă" 4. Numărul persoanelor care au accesat un împrumut garantat de stat în această etapă a programului se ridică la 24.500, valoarea medie a unui credit fiind de circa 37.000 de euro.

Băncile trebuie să notifice Fondul de Garantare cu privire la intenţia de a solicita alocarea de sume din noul plafon cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care estimează că vor epuiza garanţiile primite deja. Bancherii spun că cererea de credite garantate de stat a crescut în ultima perioadă după ce scăzuse constant la începutul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 42 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 56 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°