O copilărie exagerat de senină şi de strălucitoare s-a revărsat dintr-odată pe toate ecranele noastre (nu le mai putem spune „micile ecrane“, întrucât au crescut şi unele s-au lăţit peste măsură) la 1 iunie, imediat după acel 31 mai, Ziua mondială fără tutun, în care 20 de mesageri ai sănătăţii din Capitală, elevi din clasa a IV-a, conduşi de Smaranda Lăzărescu, au dăruit, la maternitate, nou-născuţilor, tricouri cu inscripţia „M-am născut nefumător, la 31 mai 2012“ şi o diplomă de „mesager oficial al sănătăţii“ (în aceeaşi zi, la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu“, avusese loc cea de a 13-a înfăţişare în „Procesul Ţigării“, cu un complet de judecată format din elevi). Acţiuni în social, premergătoare zilei de 1 iunie, realizate de copii. Ca să nu uităm uriaşul lor potenţial de educatori pentru sănătate, de exemplu. Cât de departe suntem, în viaţa de toate zilele, de conlucrarea cu copiii noştri? Ne-o spune şi modul superficial în care sunt trataţi la tv interlocutorii copii, de ziua lor. Se începe cu prezentarea „prichindeilor“ (conotaţie umilitoare, privire de sus) şi cu ilustrarea unilaterală a orientării lor exclusiv către distracţii uşurele, dragostea de obiecte şi de dulciuri… Unii reporteri au surprins, totuşi, suferinţa copiilor abando­naţi. Abandonaţi în spitale şi orfelinate, abandonaţi în casele lor, de părinţii care pleacă fără ei în Europa să câştige banii strict necesari sau banii îmbogăţirii, abandonaţi în propriile familii de părinţii, care, chiar dacă sunt aproape şi au destui bani, nu fac decât figuraţie în viaţa copiilor lor. Copiii se plâng: părinţii n-au timp să se joace cu ei şi nici nu ştiu să se joace. Substitutul părinţilor devin adesea televizorul, calculatorul, hainele scu Publicitate mpe, vacanţele exotice, maşinile de lux. Părinţi care nu ştiu cine sunt şi ce-şi doresc cu adevărat copiii lor? O scriitoare de limbă engleză po