Romanele lui Yukio Mishima, în special cele care formează tetralogia Marea fertilităţii, propun, pe lîngă viziunea copleşitoare a unor cutume spirituale şi culturale adesea greu de pătruns pentru un european, şi un întreg sistem de înţelegere a existenţei pe care cititorul nefamiliarizat cu filozofiile Orientului îl descoperă, iată, mediat şi revelat de literatură. Citindu-l pe Mishima, nu intri doar într-un tip specific de convenţie literară – chiar dacă ce scrie el e literatură de cea mai înaltă intensitate –, ci, cum se întîmplă cu autorii frămîntaţi de chestiuni care transcend îndeletnicirile scrisului, într-un dialog solicitant şi provocator cu o minte şi cu o conştiinţă pe cît de stranii, pe atît de iscoditoare.

Templul zorilor, cel de-al treilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, este, în lumina celor spuse mai sus, un caz amplu şi complicat de carte a iniţierii, de text în care se problematizează experienţele spirituale ale unei conştiinţe, mai mult, ale unei conştiinţe care s-a sprijinit aproape în exclusivitate pe legi şi pe rigori proprii raţionalului. Este vorba despre conştiinţa lui Honda, un om al legii, personaj pe care îl întîlnim prima dată în romanul cu care începe tetralogia, Zăpadă de primăvară. În acest prim roman se prezintă ca prieten şi reazem al impetuosului şi senzualului Kiyoaki, adevăratul protagonist al poveştii şi personaj condamnat la o moarte dramatică, în chiar zorii tinereţii, moarte acceptată drept consecinţă a unei iubiri interzise. Honda revine apoi, tot în calitate de sfătuitor şi prieten al altui bărbat muncit de patimi, Isao, un martir al fanatismului politic, personaj introdus în cel de al doilea roman al tetralogiei, Cai în galop. Aici, Honda e convins că Isao e reîncarnarea frumosului său prieten Kiyoaki, după cum în cel de-al treilea roman, Templul zorilor, are revelaţia faptului că imp