Din 2007, de când PNL a schimbat tabăra, ni se tot spune cât de dictator este Traian Băsescu - comparat ba cu Lukaşenko, ba cu Putin, ba cu Chavez - şi cum a acaparat el puterea în România. Cu toate acestea, deşi avea preşedintele, guvernul şi preşedinţii celor două camere, PDL nu a fost capabil să îşi menţină majoritatea înainte de alegerile locale, pe care le-a pierdut ruşinos. Acum, USL se pregăteşte să câştige alegerile generale cu peste 70% şi nimeni nu mai pare îngrijorat de perspectiva dictaturii în România.

Să spunem că, până la un punct, demiterea lui Andi Lăzescu din fruntea TVR şi a consiliului de administraţie, care va fi urmată de un desant USL-ist, aşa cum s-a întâmplat cu toate instituţiile statului, face parte din „jocul democratic'' al politicii româneşti, cu toată încărcătura lui de originalitate. De câte ori s-a schimbat puterea politică, de atâtea ori s-a schimbat şi conducerea televiziunii publice şi era nerezonabil să ne aşteptăm că de data asta va fi altfel. Faptul că, practic, cu câteva mici excepţii, principalele televiziuni sunt obediente sau, în cel mai bun caz, neutre faţă de noua putere, deschide calea unui monopol guvernamental al informaţiei care va exila vocile opoziţiei spre zona unui număr foarte redus de publicaţii şi platforme electronice. Poate că dezvoltarea utilizării internet-ului nu va mai permite un monopol al informaţiei atât de eficient ca pe vremea lui Adrian Năstase, dar tendinţa este prezentă şi ar trebui să îngrijoreze ONG-urile care combăteau de mama focului dictatura astă iarnă prin Piaţa Universităţii şi care acum tac mâlc.

Să spunem că şi bizareria mandatării prin recomandare parlamentară - adresată cui? - ca Victor Ponta să reprezinte România la Bruxelles este şi ea, tot până la un punct, parte din acelaşi original joc democratic. Este o declaraţie politică prin care majoritatea doreşte să în