Au trecut doar zece luni de când fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a divorţat de Ioana, însă cei doi nu au suferit prea mult unul după celălalt, dovadă de maturitate, zic unii, sau de lipsă de sentimente puternice între ei, spun alţii. Au trecut doar zece luni de când fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a divorţat de Ioana, însă cei doi nu au suferit prea mult unul după celălalt, dovadă de maturitate, zic unii, sau de lipsă de sentimente puternice între ei, spun alţii.
După divorţ, liberalul Tăriceanu şi-a găsit repede consolarea în braţele frumoasei Loredana Moise, o buzoiancă brunetă care cochetează cu lumea creatorilor de modă. Cei doi au fost surprinşi recent de fotoreporterii Libertăţii mergând împreună la cumpărături într-un supermarket din cartierul Cotroceni, din Capitală. Galant, Tăriceanu şi-a luat iubita de mână, au trecut strada printr-un loc nemarcat, dar, deh, iubirea e oarbă, şi au intrat în magazin. Tăriceanu şi Loredana sunt împreună din toamna anului trecut, ei fiind deseori surprinşi la evenimente mondene.
În ceea ce o priveşte pe Ioana Dinu, fostă Tăriceanu, ea pare mai hotărâtă decât fostul soţ în relaţii. Conform unor informaţii apărute în presă, ea s-ar fi căsătorit în secret cu Brent Valmar , şeful Porsche România. Apropiaţi ai Ioanei spun însă că evenimentul nu a avut încă loc, el fiind programat la sfârşitul acestei luni. Întrebată dacă zvonurile referitoare la mariajul ei sunt adevărate, ea ne-a declarat: “Este viaţa mea, nu comentez”. Una peste alta, cei doi formează un cuplu încă din toamna anului trecut, cam din aceeaşi perioadă în care Tări a descoperit- o pe Loredana.