O lună după plecarea sa de la Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy îşi pierde imunitatea penală, lucru care l-ar putea aduce repede în faţa judecătorilor. Iar numele fostului preşedinte este citat într-o serie de afaceri politico-judiciare de răsunet.
Afacerea Bettencourt, după numele miliardarei Liliane Bettencourt, moştenitoarea firmei L'Oréal, este cea în care numele fostului preşedinte apare cel mai des. Potrivit declaraţiilor fostului contabil al doamnei Bettencourt, aceasta ar fi retras în 2007 o jumătate de milion de euro, bani gheaţă, de la bancă, sumă care parţial i-ar fi fost dată lui Eric Woerth, trezorierul campaniei lui Sarkozy pentru prezidenţialele de acum cinci ani. Bineînţeles că avocatul lui Bettencourt neagă orice rea intenţie şi spune că vizitele pe care le efectua Sarkozy la domiciliul miliardarei nu erau deloc destinate primirii vreunor sume pentru campania electorală.
Magistraţii care instrumentează dosarul par a fi foarte determinaţi, doi dintre principalii "actori" fiind deja încarceraţi provozoriu. Audierea lui Nicolas Sarkozy în această facere pare aşadar inevitabilă.
Fostul preşedinte francez este de asemenea bănuit că ar fi participat la finanţarea ocultă a campaniei lui Edouard Balladur, candidat în 1994 la preşedinţia ţării. În cauză sunt nişte comisioane oferite, pare-se, în momentul semnării unor contracte de arme cu Pakistanul şi Arabia Saudită. Pentru a masca tranzacţia, Sarkozy, pe atunci ministru al Bugetului şi partizan al lui Balladur, ar fi validat crearea unei societăţi fantomă în Luxembourg. Ca şi în afacerea Betencourt, Sarkozy a dezminţit orice nereguli.
Al treilea dosar judiciar în care apare numele lui Sarkozy este cel numit de presă "al sondajelor de opinie", sondaje comandate de ex-preşedinte pe când se mai afla la Palatul Elysée. Firma care a realizat aceste sondaje-extrem de numeroase-ar fi a