Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrână păcălită de un aşa-zis angajat de la spital că-i va asigura un ajutor social, contra unei taxe

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 iunie 2012 ·

O bătrână în vârstă de 77 de ani a fost înşelată de un individ care s-a recomandat a fi angajat al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi care i-a promis că, în schimbul unei „chitanţe de timbru” de 200 lei, îi poate oferi un consistent ajutor social, constând în bani şi produse.

Toată povestea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, s-a petrecut în urmă cu două zile.

Maria S., din comuna Dolheşti, a venit la Suceava, pentru un control la spital. După ce a ieşit de la spital, septuagenara s-a îndreptat înspre magazinul Bucovina, iar aici, în parcul din apropiere, s-a aşezat pe o bancă. Era în jurul prânzului, povestea victima, când a venit la ea un cetăţean necunoscut, care a început să o întrebe cum o cheamă, de unde este, pretinzând că lucrează la Spitalul Judeţean şi că o poate ajuta să primească chiar în câteva ore un ajutor social din partea unităţii medicale.

Cu gândul la banii şi produsele promise, bătrâna a acceptat chiar să plătească şi o taxă, drept „chitanţă de timbru”. Nu avea 200 de lei cât era, chipurile, respectiva taxă, însă a plătit doar 100 de lei, restul urmând să-l achite când va primi ajutorul promis.

Septuagenara s-a întors acasă, la Dolheşti, însă după mai mult ore de aşteptare, şi-a dat seama că a fost înşelată, întorcându-se la Suceava, unde a reclamat totul la poliţie.

Escrocul care „măreşte” pensii şi are „pile” la medicii Spitalului Judeţean

Poliţiştii nu exclud ca individul care a înşelat-o pe bătrâna din Dolheşti să fie acelaşi escroc care „măreşte” pensii şi are „pile” la Spitalul Judeţean.

În luna februarie a acestui, un individ neidentificat până în prezent s-a recomandat a fi „şef la Pensii” şi a luat o taxă de 190 de lei de la o femeie care aştepta în curtea Spitalului Judeţean Suceava, Eugenia J., în vârstă de 66 de ani, din comuna Dărmăne

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°