Autorităţile chineze au confirmat joi că o femeie însărcinată în luna a şaptea a fost obligată să avorteze, după ce au promis să facă lumină în acest caz ce a provocat o avalanşă de reacţii de indignare, informează AFP.
Potrivit agentiei de presa Xinhua, doi oficiali cu functii de conducere si seful consiliului administrativ al orasului Ankang si-au pierdut slujbele.
Fotografia apărută pe internet cu Feng Jianmei, în care tânăra poate fi văzută pe un pat de spital cu un fetus plin de sânge lângă ea, a stârnit în ultimele zile numeroase comentarii de indignare ale internauţilor chinezi.
Asociaţiile de apărare a drepturilor omului din provincia Shaanxi au explicat că Feng, deja mamă a unui copil, a fost forţată să avorteze, neputând să plătească amenda de 40.000 de yuani (4.880 de euro) pentru nerespectarea politicii copilului unic.
Autorităţile din Shaanxi au anunţat joi într-un comunicat că ancheta preliminară a confirmat că acest caz este real “în esenţă” şi că anchetatorii au recomandat sancţiuni împotriva celor vinovaţi, care nu au fost însă desemnaţi.
”Este vorba de o încălcare serioasă a politicii Comisiei pentru populaţie şi planning familial care aduce atingere activităţii de control al populaţiei şi a provocat nelinişte în societate”, a precizat administraţia provincială pe pagina sa de internet, dând asigurări că avorturile târzii sunt interzise din 2001.
Avorturile forțate sunt o practică des întâlnită
Autorităţile districtului Zhenping, unde a avut loc avortul forţat, se angajaseră anterior la o ”anchetă transparentă” derulată de o comisie specială.
Un responsabil al Comisiei naţionale pentru populaţie şi planning familial a precizat la rândul său, sub protecţia anonimatului, că instituţia din care face parte consideră acest caz ca fiind ”serios” şi că a fost deschisă o