Oare cine şi-ar fi imaginat, în timpul guvernării Năstase sau, să zicem, prin 2005, că Victor Ponta, cunoscut pe atunci ca „micul Titulescu“ adus în politică de un (astăzi, fost) prim-ministru asupra căruia planau şi planează încă multe suspiciuni, va ajunge să fie unul dintre liderii unei alianţe promiţînd descotorosirea de cusururile unei puteri discreţionare şi grupate în jurul unui partid atotacaparator cum este PDL-ul? Cine s-ar fi gîndit că un partid precum PSD-ul, în care continuă să fie activi indivizi pe care presa i-a gratulat, pe bună dreptate, cu prea puţin onorantul apelativ de „baroni locali“ (Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Oprişan, Dragnea, ca să dăm doar cîteva dintre exemplele cele mai cunoscute şi, în acelaşi timp, dintre cele mai vechi), va fi vîrful de lance al acestei alianţe? Sau că partidul lui Dan Voiculescu (şi, desigur, Dan Voiculescu însuşi) va fi şi el parte a acestei lupte pentru salvgardarea democraţiei? Cine şi-ar fi imaginat că PD-ul, devenit între timp PDL, şi PNL-ul vor ajunge, în mai puţin de un deceniu, să se transforme din parteneri în cadrul unei alianţe pompos intitulate „Dreptate şi Adevăr“ în cătrăniţi adversari? Şi că între cele două partide va avea loc o adevărată rocadă de cadre, mai întîi dinspre PNL înspre PDL (exemple: Valeriu Stoica, Radu F. Alexandru, Theodor Paleologu, Gheorghe Flutur) şi apoi dinspre PDL înspre PNL (exemple: Sorin Frunzăverde, Mihaela Popa, Valentin Rusu, Marius Dugulescu)? Mesajul alegerilor locale este unul cît se poate de clar: mai degrabă decît o victorie a USL-ului, vorbim despre o înfrîngere (usturătoare) a PDL-ului. Electoratul a taxat contraperformanţele pedeliste, corupţia, nepotismul, aroganţa puterii, dispreţul acesteia ş.a.m.d. PDL-ul e pe vale, ceea ce îi face probabil pe unii să viseze chiar la disoluţia partidului, de parcă metehnele acestuia ar ţine exclusiv de existenţa instit