Douglas Allen este profesor emerit la Universitatea din Maine, SUA, şi discipol al lui Mircea Eliade. Autor al unor cărţi de istoria şi fenomenologia religiei, Douglas Allen a fost, de asemenea, preşedintele Societăţii de Filozofie Comparată Asiatică (2001-2004). A scris 14 cărţi şi peste 100 de articole şi studii ştiinţifice. A primit, din partea Maine Presidential Research, un premiu pentru activitatea sa didactică şi de cercetare. Printre cărţile cele mai importante se numără:Structure and Creativity in Religion: Hermeneutics in Mircea Eliade’s Phenomenology and New Directions (1978), Myth and Religion in Mircea Eliade (1998; Mit şi religie la Mircea Eliade, Editura Cărţii de Ştiinţă din Cluj, 2011, traducere de Liviu Costin), Mahatma Ghandi (2001), The Philosophy of Mahatma Gandhi for the Twenty-First Century (editor, 2008). La conferinţa susţinută marţi, 5 iunie, în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, aţi schiţat un portret al lui Mircea Eliade din trei caracteristici: generos, deschis, cu o imensă curiozitate intelectuală. Aţi putea rezuma, pentru cititorii Observatorului cultural, cîteva dintre întîlnirile semnificative pe care le-aţi avut cu Eliade? Aş începe cu prima întîlnire, e o poveste lungă, pe care am să încerc să v-o spun cît mai pe scurt. S-a întîmplat în luna aprilie a anului 1967, eu scriam la teza mea de doctorat. Corespondasem cu Mircea Eliade, în acel moment un savant celebru în toată lumea, cel mai important istoric al religiilor, aflat la apogeul carierei sale. I-am scris şi l-am întrebat dacă mă puteam întîlni cu el la Chicago, deşi ştiam că e extrem de ocupat. Mi-a răspuns imediat afirmativ şi ne-am întîlnit într-o vineri, la amiază. Mi-a pus mai multe întrebări, printre care şi de ce eram interesat eu, un filozof, de activitatea lui. Pe atunci eu nici nu ştiam că avea un doctorat în filozofie, şi chiar predase