Fostul subprefect de Botoşani, Paul Secrieru, în vârstă de 34 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident, vineri seara, în localitatea Huţani.
Acesta se afla la volanul maşinii personale, un KIA şi se întorcea de la Suceava.
La Huţani, din cauza drumului alunecos a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina într-un copac. Paul Secrieru a murit pe loc.
„Un autoturism KIA care circula dinspre Suceava spre Botoşani, la ieşirea din localitatea Huţani, pe Drumul European E 58, conducătorul acestuia pierde controlul volanului pe un carosabil umed, împrejurare în care derapează în partea dreaptă a drumului, intrând în impact cu un copac, din şanţul din dreapta", a declarat inspectorul Andrei Barbacaru.
Paul Secrieru era căsătorit şi avea un copil. De curând îşi pierduse tatăl, fost senator de Botoşani
Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş,