La prima vedere, povestea adolescentei britanice Stacey Comerford, în vârstă de 15 ani, reaminteşte izbitor de mult de celebrul basm al „Frumoasei adormite“, relatează corriere.it. Însă în acest caz, tânăra elevă din Telford, Anglia, s-ar putea să nu aibă un sfârşit la fel de fericit, pentru că suferă de o patologie rară, care mai afectează doar 1.000 de persoane de pe glob şi care este cunoscută sub numele de „sindromul Kleine Levin sau al Frumoasei adormite“. Pacienţii diagnosticaţi cu acest sindrom dorm uneori chiar şi două luni fără întrerupere. Până în prezent, medicii nu au reuşit să descopere un tratament eficient împotriva acestui sindrom. „Din cauza acestei boli, am ratat nouă examene şi ziua mea de naştere din noiembrie. Acum însă este mai simplu să explic ce am. Înainte, când spuneam la şcoală că sunt obosită şi că trebuie să plec acasă, se uitau toţi urât la mine şi nu mă credea nimeni“, a povestit Stacey. Primele simptome au apărut în urmă cu aproximativ un an, însă, iniţial, medicul a confundat oboseala cronică şi dorinţa de a dormi a lui Stacey cu o simplă depresie adolescentină. „Fiica mea era mereu obosită şi uneori dormea tot weekendul, iar uneori nu reuşeam să o trezesc nici măcar lunea să meargă la şcoală“, a povestit mama fetei. După ce s-a supus la o serie de controale pentru a exclude varianta unei narcolepsii, a unei epilepsii sau chiar a unei tumori cerebrale, Stacey a fost în cele din urmă internată la Birmingham Children’s Hospital, unde neurologul a pus diagnosticul corect: adolescenta suferea de sindromul Kleine Levin.
„Atacurile pot apărea în orice moment, nu există nici un simptom prealabil. Odată am găsit-o adormită pe pardoseală, în bucătărie. În plus, chiar dacă se trezeşte pentru a merge să bea apă sau ca să se ducă la toaletă, de fapt nu e trează. Noi îi spunem că funcţionează «în modul somn», iar uneori această stare du